Fiecare examen naţional din acest an a fost însoţit de scandal. La Testele Naţionale un jurnalist a luat subiectele la istorie, la Bcalaureat s-au cumpărat subiectele la Limba şi Literatura Română, iar la Titularizare s-a încercat să se copie un compact-disc cu subiecte – de altfel, informaţii secrete. Făcând referire la ultimul caz, de această dată vinovat a fost chiar un angajat al Serviciului Naţional de Evaluare şi Examinare (SNEE), care a încercat să copie subiectele de pe un CD pe hârtie, cu două zile înainte de începerea examenului. Angajatul a fost prins, iar ministrul Educaţiei, Mihail Hărdău, a cerut declanşarea unei anchete interne. Ieri, ministrul a trimis un raport către procurorul general al României, Ilie Botoş, despre primul furt, iar după finalizarea ultimei anchete, informaţiile vor fi făcute publice.