Comisia Europeana va actiona in judecata Guvernul Francez dupa ce autoritatile au omis sa recupereze un ajutor de stat acordat companiei, prin scutirea de la plata anumitor taxe. Potrivit Bloomberg, valoarea ajutorului e de aproximativ un miliard de euro, bani care au ajutat compania de telefonie sa-si revina din criza financiara din 2002.
Potrivit unui anunt al Comisiei, valoarea ajutorului este greu de cuantificat insa se pare ca este vorba de o suma cuprinsa intre 800 de milioane soi 1.4 miliarde de euro.
Cu toate aceste Comisia nu a luat nici o masura impotriva Frantei care a fost mai fost acuzata ca in 2002 a promis FranceTelecom acordarea unui imprumut de 9 miliarde de euro, bani care nu au mai ajuns la companie. Cu toate acestea, la acea data, anuntul a produs o redresare importanta a actiunilor companiei care se afla foarte aproape de faliment.
Plangerea Comisiei urmeaza sa fie judecata de Curtea Europeana de Justitie.
Franta a fost acuzata in repetate randuri de protectionism, Guvernul stabilind printr-un decret ca firme dintr-un numar de 11 domenii de activitate considerate stategice pentru economie, nu pot fi obiectul unei fuziuni sau preluari.
La inceputul acestui an Franta a fost acuzata ca a incurajat fuziunea intre Gaz de France si compania privata Suez cu scopul impiedicarii preluarii Suez de catre gigantul italian Enel.
Comisia Europeana va actiona in judecata Guvernul Francez dupa ce autoritatile au omis sa recupereze un ajutor de stat acordat companiei, prin scutirea de la plata anumitor taxe. Potrivit Bloomberg, valoarea ajutorului e de aproximativ un miliard de euro, bani care au ajutat compania de telefonie sa-si revina din criza financiara din 2002.
Potrivit unui anunt al Comisiei, valoarea ajutorului este greu de cuantificat insa se pare ca este vorba de o suma cuprins