E un termen care face o carieră tot mai mare în România. Înainte, prin procedură se înţelegea procedura penală sau seria de împachetări, masaje şi alte tratamente aplicate în staţiunile balneoclimaterice, la băi. Acum, se simte nevoia de proceduri peste tot. Sistemele de toate felurile scîrţîie, sînt greşit concepute, învechite sau total gripate. E nevoie de implementarea altora noi, de import, de proceduri occidentale care să fie aplicate în diverse cazuri. Recenta bîlbîială privind problemele preşedintelui cu coloana vertebrală l-a făcut pe ministrul Sănătăţii să tragă concluzia că e necesară punerea la punct a unor proceduri speciale pentru tratarea demnitarilor aflaţi în asemenea situaţii. După 16 ani de bîjbîieli, descoperim că pentru diverse situaţii probabile sau chiar frecvente nu există nici un fel de reţete de acţiune. În alte cazuri, chiar dacă există asemenea reguli clare, ele se aplică selectiv sau în dorul lelii. Aşa cum am observat, de exemplu, că nici măcar în plin pericol de epidemie de gripă aviară şi după multă experienţă în domeniu fermele de pui nu erau verificate atent şi periodic. Procedurile se aplică în Occident în mod automat şi fără nici un fel de derogări sau discuţii. Ele sînt de obicei preventive şi utile într-un ansamblu larg. Pot avea însă şi o latură neplăcută. La Londra, de exemplu, mi se spunea mereu că trebuie să închid uşa de la biroul unde lucram, pentru că era concepută împotriva răspîndirii focului. Iar de teama unui foarte puţin probabil incendiu (marele incendiu al Londrei, de la care s-a moştenit probabil o mare spaimă, a fost acum peste 300 de ani) eu eram obligat să mă sufoc cîte puţin în fiecare zi, ţinînd uşa închisă. În schimb, proceduri de acţiune în cazul bombelor din metrou nu existau, deşi asemenea lucruri tocmai se întîmplau. Existau unele reguli neadecvate, rămase de pe vremea atentatelor IRA (care de abia ce