"Nu găsiţi enervant unilateralismul politicii americane?", a fost întrebarea adresată de cîţiva reprezentanţi ai partidelor socialiste europene preşedintelui Chinei. "Nu, a răspuns Hu Jintao. Avînd în vedere faptul că la jumătatea secolului produsul naţional brut al Chinei va fi egal cu cel al Statelor Unite, oricum va trebui să ne pregătim a gestiona un bipolarism." Imediat însă, realizînd dimensiunea gafei, interlocutorii săi fiind cetăţeni europeni, adaugă: "A, scuzaţi, desigur, va putea participa şi Europa la această gestionare, cu condiţia, însă, să fie unită". Anecdota, povestită de ministrul de Externe italian, Massimo D’Alema, participanţilor la forumul "O nouă raţiune pentru Europa", desfăşurat recent la Veneţia, reliefează tocmai urgenţa depăşirii "crizei" instituţionale şi economice a Bătrînului Continent. "Unitatea sau dispariţia definitivă din şahul politic internaţional?" este astfel dilema hamletiană căreia Europa, în viziunea diplomaţilor, bancherilor şi experţilor integrării, trebuie să-i răspundă. Completarea uniunii devine astfel unica soluţie pentru a se putea face faţă provocărilor globalizării, ţărilor fost-comuniste revenindu-le un rol crucial în regîndirea totală a categoriilor de interpretare a realităţii, precum şi în renovarea viziunii politice, începînd de la redescoperirea virtuţilor multilateralismului pînă la, cum a precizat comisarul UE Franco Frattini, respingerea modernului şi agasantului "euroscepticism": "ideea conform căreia rezolvarea problemelor lumii incumbă numai Statelor Unite". Europenizarea regiunii balcanice: iată premisa viitorului Uniunii, de acest lucru depinzînd însăşi securitatea continentului. Urmată de realizarea unor noi cooperări, implicînd diverse ţări ("Cum ar putea fi exclusă Marea Britanie de la domeniul apărării?"), şi de asumarea unor noi responsabilităţi în ceea ce priveşte dialogul transatlantic. Şi