Poate consideraţi că este prematur să scriu cât de mult aştept Felsziget-ul. Sau vă întrebaţi de ce acordăm atât de multă importanţă unui festival, considerat de unii prilej de "destrăbălare", care, în fond şi la urma urmei se organizează în fiecare an.
Ei bine, nu lucram la Zi de Zi când a avut loc prima ediţie a festivalului, numită acum ediţia zero. Am văzut pe stradă nişte afişe în maghiară, limbă pe care nu o stăpânesc deloc, şi am zărit numele unor formaţii româneşti. Şi pentru un românaş deloc obişnuit cu festivaluri şi concerte importante, Flesziget a fost o gură de aer.
Da, anul acesta a fost depăşit recordul absolut în concerte foarte importante. Dar Felszigetul este mai mult decât atât. Nu înseamnă doar The Rasmus, cea mai difuzată formaţie finlandeză la radio, ci este vorba despre un adevărat fenomen. Am fost luată la mişto în fiecare an despre pasiunea mea la adresa Felsziget, când, pentru câteva zile deveneam o groopie a festivalului. Şi toţi cei care râdeau pe înfundate şi au ajuns pentru o seară pe malul Mureşului şi-au înghiţit cuvintele. Iar unii mi-au dat dreptate. Pentru că ducem lipsă de seri plăcute, cu muzică bună, un pahar şi carne la grătar. Pentru că se întâmplă tot mai rar să ieşim cu prieteni la o poveste pe mal de Mureş. Şi la fel de rar mergem la un concert unde cântăm până răguşim fără ca vecina de la doi să ne spună să dăm muzica mai încet.
Am stat, de fiecare dată, toată ziua la festival. Şi nu m-am plictist deloc. Este cel mai bun lucru care se putea întâmpla în Târgu Mureş, un oraş pe alocuri adormit şi lipsit de multe ori de posibilităţi reale de distracţie. Nu este Cerbul de Aur, un festival cu iz uşor de comunism, în care fiţele sunt pe măsura anilor de când Braşovul îl găzduieşte. Nu este nici vreun concert exclusivist dintr-un club bucureştean în care stai cu ochii pe fata lui Băsescu sau nu ştiu care fot