Cimbrul de grădină a fost adus la noi cu mai bine de două mii de ani în urmă, din Imperiul Roman, unde era la mare cinste, datorită proprietăţilor sale date mai ales de aromele îmbătătoare. Este o plantă anuală de cultură , înaltă de 20-40 cm, ramificată cu aspect de tufă, având frunzele de un verde închis, înguste şi foarte aromate. Florile albe, grupate, înfloresc la sfârşit de septembrie – început de octombrie. Această este şi perioada optimă pentru recoltarea plantei care se pune în mănunchiuri la uscat.

Cimbrul de grădină este un adevărat panaceu în medicina populară românească pentru digestie şi pentru metabolism, principiile sale active, uleiul volatil, sescviterpene, taninul, mucilagiile şi substanţele amare, recomandându-l în acest sens, fiind folosit atât pentru combaterea afecţiunilor interne cât şi externe. Este excelent în tratarea indigestiei, tulburărilor digestive pe fond de stres, gastritei hipoacide, balonării, dispepsiei, dischineziei biliare, atoniei gastro-intestinale, amenoreei, frigidităţii, crampelor stomacale, contracţiilor şi durerilor abdominale pe fond nervos, în nevralgii, răni, crampe musculare, atât de detestaţii cârcei.

Cimbrul de grădină trebuie folosit cu precauţie fiind contraindicat persoanelor care suferă de ulcer gastric şi gastrită hiperacidă.

Preparate din cimbru:

Pulberea – se obţine prin măcinare fină. Depozitarea pulberii de cimbru se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase şi reci. Se administrează de 3-4 ori pe zi câte un sfert sau o jumătate de linguriţă rasă, pe stomacul gol.

Maceratul la rece – Se pun într-un pahar 200 ml de apă şi o linguriţă rasă de cimbrul lăsându-se la macerat 12 ore. Se filtrează şi se administrează zilnic 2-3 pahare.

Infuzia fierbinte – Se foloseşte foarte rar, cele mai puternice proprietăţi avându-le pulberea şi uleiul volatil. Se pr