Anul acesta, în urma unei proceduri de licitaţie deschisă, Inspectoratul General al Poliţiei Române a achiziţionat mijloace auto care au fost repartizate pe etape, câte 300 de autovehicule,în perioada mai-iunie 2006, ridicându-se astfel gradul de dotare al structurilor de ordine publică din mediul rural de la 23,2 la sută la 93,5 la sută, lucru care scade semnificativ numărul evenimentelor (furturi, spargeri, accidente rutiere grave, existând chiar şi zile în care nu se înregistrează nici un caz rutier cu răniţi, doar cu pagube materiale). Prin acest ultim lot de autoturisme sosit în cursul serii de vineri, 14 iulie, în acest an Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mureş a fost dotat de către I.G.P.R., cu un total de 157 autoturisme Dacia Logan, repartizate în principal structurilor de ordine publică rurală(82), urbană şi poliţie rutieră.
Prin dotarea inspectoratelor judeţene de poliţie cu aceste autovehicule, se urmăreşte adaptarea serviciului poliţienesc la nevoile şi aşteptările cetăţenilor, eficientizarea activităţii de patrulare, maşinile patrulând şi în cursul nopţii (15,20 de patrule), reducerea timpului de intervenţie la evenimente în zonele şi locurile date în responsabilitate, îmbunătaţirea activităţii de prevenire şi combatere a criminalităţii, fluidizarea şi supravegherea traficului rutier. "Creşterea siguranţei cetăţeanului este obiectivul strategic urmărit de către instituţia poliţiei, obiectiv pentru a cărui îndeplinire am atras şi partenerii noştri sociali. Putem să afirmăm că am atins acest obiectiv în momentul în care numărul evenimentelor a scăzut cu 30 la sută, şi nu doar cu 5 la sută cât ne-am fi aşteptat noi", ne spune comisarul şef, Viorel Cazan.
Autoturismele fiind dotate cu staţii mobile, o staţie fixă, proiectoare laterale şi lanterne.
"Încă de anul trecut am început să facem demersuri în organizarea unui program pentru se