Dupa ce termini de citit cartea lui Adrian Gavrilescu Noii precupeti. Intelectualii publici din Romania de dupa 1989, ramii cu senzatia ca ei sint esenta raului in aceasta tara – fostii comunisti, prietenii si discipolii lor, toti pusi pe capatuiala. Primul capitol, care se vrea si cel mai consistent, macar sub aspect teoretic, urmareste diverse ipostaze ale intelectualului, de la sfirsitul secolului al XIX-lea si pina astazi, asa cum sint ele inventariate de autori europeni (cu precadere francezi) si americani.

S-ar parea ca, de-a lungul timpului, intelectualul involueaza, devine tot mai sensibil la factorul mediatic si la cel financiar. Spatiul public il corupe. Iar in zilele noastre si mai ales in Romania, intelectualul public este o caricatura.

Dar sa vedem cum se defineste, din perspectiva americana, intelectualul public. El este, „dupa Richard Posner, acel comentator critic care se adreseaza unei audiente nespecializate in probleme de larg interes public“. Mai aflam ca „un fenomen nociv pentru independenta intelectuala a fost academizarea. Morala doctorala – moda cursei pentru obtinerea unor titluri si functii universitare – a defavorizat libertatea spiritului. Expansiunea universitara americana a secolului al XX-lea a insemnat pentru intelectuali siguranta financiara, dar catedrele bine remunerate au tocit coltii critici“.

In opinia autorului, formula de universitar roman cu bani este una dintre cele mai nocive… inca un detaliu: „un tinar aspirant la statutul de intelectual public va fi respins de piata, caci nu va fi acumulat suficienta autoritate pentru a pretinde sa fie ascultat; un intelectual public da randament cu adevarat la virsta mijlocie (nimeni nu vrea voci senilizate); cu cit sint mai multi intelectualii ce revendica pozitii in acelasi spatiu, cu atit ultimii veniti vor primi mai putini bani; daca se cere un numar r