Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Munteanu şi-a lansat colecţia de „Eseuri jurnalistice”

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 20 iulie 2006 ·

Ieri, în Sala Bibliotecii Universitare din cadrul Aulei, profesorul universitar Alexandru Munteanu a lansat volumul „Eseuri jurnalistice”, care conţine scrierile sale apărute în perioada 1990 - 2006 în presa braşoveană. Autorul a prins în acest volum 34 de eseuri, care acoperă o paletă foarte largă de domenii, de la învăţământ, aşa cum îi stă bine unui profesor, şi până la greve, aderarea României la NATO şi acum la Uniunea Europeană, diferitele alegeri care au avut loc în această perioadă, precum şi condiţia românului de rând care a găsit în migraţia pentru un loc de muncă mai bine plătit un adevărat mod de viaţă. Principala preocupare a lui Alexandru Munteanu a reprezentat-o analiza şi comentarea multiplelor reforme ale sistemului de învăţământ, ce s-a dorit şi la ce situaţie s-a ajuns, mai ales în judeţul Braşov. „Din păcate, multe din lucrurile pe care le-am spus în aceste articole s-au adeverit. Iată că învăţământul este la un nivel foarte scăzut, scandalurile se ţin lanţ, copiază până şi profesorii la examene. La vremea respectivă, unele din materialele publicate de mine au iscat controverse, am supărat pe mulţi, dar iată că se dovedeşte că am avut dreptate”, a spus ieri Alexandru Munteanu, profesor universitar şi consilier judeţean. Despre volumul lansat ieri, scriitorul şi publicistul Doru Munteanu a lăudat în primul rând faptul că o asemenea voce a rămas la fel de fermă în toţi aceşti ani. „Aceste eseuri adunate în carte sunt mărturiile unui intelectual cu privire la lumea în care trăieşte şi, adunate la un loc, dau o imagine aproape completă asupra României din aceşti 16 ani. E foarte bine că acestea au apărut într-un volum şi n-au trăit efemer, odată cu cotidianul, pentru că sunt luări de poziţie ale unui spirit angajat, ale unui intelectual implicat social şi politic, o conştiinţa civică «în mişcare». Cu siguranţă că avem nevoie de mult mai multe asemenea

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 45 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 4 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 22 minute
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 4 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 2 ore
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum o ora
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°