se dedică tînărului cuplu Grama, cu care am călătorit în avion şi care mergea pentru prima oară împreună la Roma
De cîte ori merg la Roma (şi încerc să o fac măcar o dată pe an, îndeobşte de ziua mea, la sfîrşitul lui iunie), sînt într-o euforie continuă... O zi perfectă la Roma, pentru mine, înseamnă:
- să petrec cam o oră în micul parc San Alessio, de pe colina Aventino: este, cred, parcul cel mai calm din Roma. De fapt, "parc" este impropriu - este mai mult o grădină în coasta respectivei biserici. Odinioară (acum cel puţin 12 ani, cînd am fost pentru prima oară la Roma), grădina avea un belvedere de unde puteai privi Tibrul, monumentul Vittorio Emmanuele, balonul albastru ridicîndu-se din Villa Borghese şi, undeva în stînga îndepărtată, cupola de la San Pietro... Acest lucru avea inconvenientul că locul era plin de turişti. De cîţiva ani însă, belvederele a fost năpădit de vegetaţie - tufe tenace de oţetar; această obstaculare verde a perspectivei a redus drastic numărul celor care adastă prin grădina S. Alessio. Au rămas numai cîţiva (mereu alţii) turişti trudiţi şi (mereu aceiaşi) leneşi lenţi... După ce m-am pătruns bine de atmosfera locului, cobor colina - nu înainte de a privi prin gaura cheii, în parcul Cavalerilor de Malta, priveliştea romană cea mai riguros-matematică! -, fac o tură prin rosettăria din vale - unde, din păcate, complicele trandafir "Mme Vasiliu" nu este prezent! - şi trec podul în
- Trastevere. Mă opresc să mănînc, neapărat afară, undeva la umbră (gastronomia italiană este rafinată pentru că e simplă), apoi îmi continui drumul pînă în Piazza Santa Maria in Trastevere, unde mă aşez la Caffé di Marzio şi beau un caffelatte freddo; se vor fi făcut, deja, orele trei ale după-amiezei... Mai dau o tură prin Trastevere, apoi traversez înapoi Tibrul - neapărat pe Ponte Sisto! - şi vin agale spre
- Piazza Navona (cu o li
