● Într-una din cărţile sale de succes de la sfîrşitul anilor â90*, Zbigniew Brzezinski analizează opţiunile viitoare ale Rusiei, ca actor major pe scena relaţiilor internaţionale. Celebrul profesor american, despre care simt nevoia să precizez de la bun început că nu este unul dintre favoriţii mei, trece în revistă cele trei curente de gîndire dezvoltate la Moscova după 1991, într-un capitol sugestiv intitulat Geostrategic Phantasmagoria: 1) dezvoltarea unui parteneriat strategic matur şi aprofundat cu SUA pentru gestionarea comună a proceselor globale; 2) concentrarea pe spaţiul vecin Rusiei, pentru constituirea unei forme de uniune economică şi politică dominată de Moscova, un fel de "URSS altfel", care să acţioneze ca o contrapondere la procesele de integrare europeană şi ca un competitor al SUA în spaţiul Eurasiatic; 3) o contraalianţă cu parteneri majori din Asia, precum China şi India, pentru a anula dominaţia globală americană şi a bipolariza, din nou, lumea. Brzezinski dovedeşte că fiecare dintre aceste opţiuni este nerealistă şi, ca atare, fără şanse de realizare. Singura şansă a Rusiei, crede autorul, este Europa. Scriu aceste rînduri cu un ochi la televizor, unde văd imagini, transmise pe toate canalele de televiziune din lume, de la Summit-ul G8 de la Sankt Petersburg. Preşedintele Putin este gazda summit-ului. Strînge, ospitalier, mîinile omologilor săi, îi bate pe umăr, sărută mîna primelor doamne. Rînd pe rînd, la capătul unui covor roşu, îi primeşte pe Tony Blair, Jacques Chirac, Jose Manuel Barroso, Romano Prodi... Cînd văd cum le strînge mîinile şi apoi îi apucă afectuos de cot, sau îi bate amical pe spate, simt tactil cum Rusia tatonează Europa.
● Vladimir Putin nu ştie să zîmbească - cînd trebuie, o face alb, fără însorire interioară - şi este mereu gata să dea replici acide. Pare mereu gata de ripostă şi este evident mîndru de faptul
