Lucian NASTASA
Intelectualii si promovarea sociala in Romania (Pentru o morfologie a cimpului universitar)
Cuvint inainte de Ovidiu Pecican
Editura Limes, Cluj-Napoca, 2004, 224 p.
Lucian Nastasa s-a impus treptat in constiinta publicului deopotriva ca autor de studii referitoare la minoritatile etnoculturale: Marturii documentare. Tiganii din Romania (1919-1944), Marturii documentare. Evreii din Romania (1945-1965), Maghiarii din Romania si etica minoritara si ca „arhivar-arheolog“ al vietii universitare romanesti.
Cel mai recent volum al istoricului clujean, Intelectualii si promovarea sociala in Romania, reuneste cercetari intreprinse in ultima decada asupra mediului universitar romanesc al sfirsitului de secol al XIX-lea si inceputului de secol XX. Celor sapte studii publicate de Lucian Nastasa de-a lungul anilor in volume colective li se adauga acum trei, inedite: Teohari Antonescu: un destin neimplinit, Geneza a doua Universitati in Clujul multicultural (1944-1945) si Etape spre o monografie: Constantin Daicoviciu.
Studiile din primul grupaj al volumului se apleaca asupra legitatilor care determinau odinioara „piata matrimoniala“ in mediul intelectual. Lucian Nastasa intreprinde remarcabile descinderi in imaginarul intelectualului angajat intr-o casatorie de convenienta, dezvaluindu-ne treptat un Iorga orgolios si ambitios, un Caragiale amorezat asemeni personajelor sale comice, un Bratescu-Voinesti gelos la culme sau un Odobescu pe care iubirea neimpartasita il conduce la sinucidere. Tendintele matrimoniale – aliante familiale, strategii de selectie, de cumul si de integrare sociala – ale perioadei 1864-1944 se pot reconstitui cu usurinta din tabloul exhaustiv si vivace realizat de Lucian Nastasa. Abundenta si amploarea exemplelor conving fara dubii.
Definitia casatoriei este relevanta prin cinismul deb