Volumul lui Adrian Gavrilescu Noii precupeti. Intelectualii publici din Romania de dupa 1989 (Editura Compania, Bucuresti, 2006) mi se pare, inainte de toate, o carte foarte meticuloasa. De la capitolul introductiv intitulat Ce sint si la ce folosesc intelectualii?, in care autorul prezinta istoria notiunii de la faimosul articol al lui Zola, J’accuse!, pina la Richard Posner, profesorul de la Harvard care a scris „una dintre cele mai serioase lucrari pe aceasta tema“, si pina la studiile de caz despre intelectualii romani actuali, toate datele si faptele sint adunate cu o migala coplesitoare. Gavrilescu are o capacitate cu totul iesita din comun de a cauta si de a gasi, de a insira elemente si de a stabili legaturi.
in aceasta capacitate sta puterea de convingere a volumului. Autorul arata neobosit ca X este profesorul, discipolul, parintele, copilul sau prietenul lui Y, informatii care, desigur, reduc mult credibilitatea amindurora. Cind inchizi cartea si te dezmeticesti cumva (greu, ce-i drept), gasesti ca toata lumea e ruda cu toata lumea – lantul slabiciunilor caragialesc stapineste tot Bucurestiul si, la o adica, toata Romania. N-am nici cea mai mica indoiala ca autorul Scrisorii pierdute are, ca intotdeauna, dreptate. De aceea, cred ca acest volum este, din acest punct de vedere, binevenit. Un dus rece moral nu strica niciodata: daca macar unele dintre personajele cartii se vor uita in oglinda (cei mai multi, desigur, vor cauta scuzele sau razbunarea ori, in cel mai rau caz, nu vor cauta nimic, continuind exact ceea ce au facut si pina acum), acesta va fi cistigul real al sferei publice romanesti.
- O carte mai mult decit incomoda
Am totusi citeva dubii. Sigur ca un critic aspru cum e Gavrilescu nu poate fi discret si stiu ca e absurd sa-i reprosam indiscretia. Cu toate acestea, trebuie sa subliniez ca Noii precupeti… e o carte