Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dispăruţi fără urmă

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 20 iulie 2006 ·

În primele şase luni ale acestui an, au dispărut de la domiciliu sau de pe raza judeţului un număr de opt persoane, dintre care cinci minori. Familiile persoanelor dispărute se confruntă zilnic cu teama şi teroarea că poate copiii nu mai sunt în viaţă, dar trăiesc cu speranţa că poate, totul se va sfârşi cu bine, atât pentru ei, cât şi pentru cei pe care îi caută de luni întregi. Anul acesta, au fost anunţate la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mureş un număr de opt dispariţii. Cea mai veche şi, se pare, cea mai gravă, este cea a Angelei Simona Mătea, în vârstă de 17 ani, din Târgu Mureş, care a plecat de la domiciliu împreună cu un prieten la Craiova să petreacă sărbătorile de iarnă şi nu s-a mai întors până în prezent.

Chiar dacă luna ianuarie a acestui an a fost una lipsită de dispariţii, în luna februarie s-au înregistrat două cazuri. Unul, pe data de 12, este dispariţia Alinei Maria Lăcătuş, în vârstă de 14 ani, din Sâncraiu de Mureş. Aceasta a plecat de-acasă, însoţită de un tânăr. De-atunci nimeni nu mai ştie nimic nici de ea, nici de tânărul care o însoţea. Poliţiştii continuă căutările, pozele fetei au fost trimise la toate sediile de poliţie de pe raza Transilvaniei, iar părinţii aşteaptă în continuare veşti despre fiica lor.

Cel de-al doilea caz, a fost semnalat pe data de 21 februarie. Valter Sebastian Leonida în vârstă de 14 ani, din Luduş, a plecat de la domiciliu şi nu s-a mai întors până acum. Părinţii l-au dat dispărut după ce l-au căutat prin tot oraşul, la prieteni şi la rude. Nimeni nu ştie unde ar fi putut pleca şi cu cine. Poliţia continuă căutările, dar timpul scurs de la dispariţie a scăzut foarte mult posibilitatea ca băiatul să mai fie găsit în viaţă.

În luna mai s-au înregistrat tot două dispariţii. În prima zi a lunii, Diana Andreea Sardi, în vârstă de 15 ani, din Târgu Mureş, a plecat de la domiciliu şi nu s-a mai

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum o ora
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Partidul REPER cere demisiile lui Toni Greblă şi Cătălin Predoiu pentru vicierea rezultatelor alegerilor

Mediafax acum 30 minute
„În ultimele 24 de ore, după apelul Partidului REPER, peste 220 de cetăţeni au sesizat faptul că la secţia unde ei au votat Partidul REPER apar zero voturi pentru REPER în procesele verbale publicate pe site-ul AEP. 85 dintre aceste sesizări au fost

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum o ora
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

BNR: Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro

News.ro acum 3 ore
Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României. ”În perioada ianuarie - aprilie

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum o ora
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Irina Begu a fost eliminată în optimi la Valencia

News.ro acum 44 minute
Irina Begu, locul 131 mondial, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Valencia. Begu a fost învinsă de favorita 8, sportiva letonă Darja Semenistaja, numărul 116 WTA, scor 3-6, 6-3, 6-4. Meciul a durat

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum o ora
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum 3 ore
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°