Radu VANCU
biografia litteraria
Editura Vinea, Bucuresti, 2006, 74 p.
Cel de-al doilea volum de versuri al lui Radu Vancu, biographia litteraria, aparut in acest an la Editura Vinea, pare a trimite, prin titlu, catre o chestiune mult dezbatuta in ultimii ani: reiterarea biografismului in poezie. Nu putem insa afirma ca poetul se limiteaza doar la aceasta tendinta ce are toate sansele sa devina un loc comun al liricii actuale. Din contra, avem de-a face cu un autor care stie sa-si „programeze“ discursul, sa-l extinda pe mai multe paliere, astfel incit biografia sa literara sa insemne in primul rind o suma de experiente livresti sublimate intr-un confesionar tulburator, hipermnezic.
Volumul cuprinde doua cicluri perfect compatibile, in ciuda unor diferente stilistice oarecum surprinzatoare. Primul, Amintiri pentru tatal meu, e o elegie ampla, compusa din nouasprezece poeme, toate alcatuite din trei sextine. Dar preferinta pentru forma predeterminata nu inhiba in nici un fel libertatea de expresie. Radu Vancu stapineste o sintaxa complexa, coerenta si clara, fiecare poem aflindu-si centrul de greutate intr-o imagine violenta si discreta in acelasi timp. Nu e chiar un paradox. Violenta deriva intotdeauna din subiect, din relatarea unor fapte cu impact psihologic asupra cititorului. Discretia tine de o anumita arta poetica ce exclude maniera ostentativa de infatisare a lucrurilor: „cind s-a spinzurat, pina au venit aia de la smurd/ i-am facut respiratie artificiala – ultimul aer iesea din plamini gifiit/ si viata plutea in jur si moartea plutea in jur si cumva absurd/ am gindit ca mai respira, imi venea sa zburd/ si aerul lui era aerul meu si eu n-am murit inca, si surd/ am auzit paramedicii zicind: e mort. amintirile te fac fericit“ (Amintiri). Nu resimtim nici o urma de patetism in aceasta secventa dinamica, incordata, in care isi
