● Superman revine / Superman Returns (SUA, 2006), de Bryan Singer.

Cum faci un Superman fără Christopher Reeve? S-a mai făcut (la TV), dar rămîne o întreprindere delicată: Reeve (care a murit în 2004, la vîrsta de 52 de ani şi la aproape 10 ani după accidentul care-l lăsase paralizat) e în continuare atît de iubit, încît era normal ca dorinţa realizatorilor de a-i găsi un înlocuitor să se ciocnească de teama lor de a recunoaşte public că el poate fi înlocuit. Noul interpret, Brandon Routh, evoluează ca şi cînd ar fi primit misiunea de a se impune în rol fără să se impună prea tare - fără să trezească bănuiala că şi-ar închipui vreo secundă că e rolul lui şi nu al lui Reeve. E o misiune neutralizantă pentru orice actor şi există ceva congelat, doar-aparent-viu, în zîmbetele şi gesturile reeveşti livrate de Routh - realizatorii ar fi putut la fel de bine să umple rolul cu bucăţi potrivite alese din Superman (1978), Superman II (1981), Superman III (1983) şi Superman IV (1987). De altfel, pentru secvenţele în care apare tatăl lui Superman - înţeleptul Jor-El de pe planeta Krypton -, ei au folosit materialul din 1978, cu Marlon Brando. Înţeleaptă decizie. După cum vorbeşte Jor-El ("Pămîntenii n-au nevoie decît de o lumină care să le arate calea. De-aceea te-am trimis pe tine, unicul meu fiu"), e clar că traducerea din kryptoneză a numelui său ar trebui să fie ceva gen "Cel-de-Sus" şi să distribui un alt actor înseamnă să insinuezi că mai există şi un alt Dumnezeu în afară de Brando - or, pentru hoardele de brandomani fundamentalişti (conduse de Sever "The Wild One" Voinescu), asta înseamnă jihad. Fragmentul cu Brando e prezentat frumos, cu veneraţie, ca un mesaj lăsat de Jor-El pentru fiul său într-un fel de sanctuar construit de kryptonieni la Polul Nord şi violat acum de cel mai mare duşman al lui Superman, geniul megaloman Lex Luthor (Kevin Spacey în vechiu