Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minorii, în topul infracţionalităţii stradale

Publicat in Adevarul, vineri 21 iulie 2006 ·

la altul. Cele mai multe infracţiuni grave sau de notorietate sunt comise de tineri şi chiar de minori.În majoritatea judeţelor, numărul infracţiunilor sesizate şi constatate în primul la altul. Cele mai multe infracţiuni grave sau de notorietate sunt comise de tineri şi chiar de minori.

În majoritatea judeţelor, numărul infracţiunilor sesizate şi constatate în primul semestru al anului a crescut semnificativ cu perioada similară din anul 2005. Reprezentanţii inspectoratelor de poliţie explică fenomenul prin creşterea încrederii în oamenii legii, cărora li se raportează şi cauze mai mărunte. Cele mai multe infracţiuni s-au comis în judeţul Cluj, unde au fost sesizate aproape 8.500 de infracţiuni, locul 14 la nivel naţional. Din acestea, 1.603 sunt economico-financiare, 4.930 judiciare. Au fost constatate peste 5.600 de infracţiuni, din care s-au soluţionat peste 4.300. Din cei peste 3.200 de persoane cercetate, 300 sunt minori.

Minori fugari şi hoţi

Una dintre cele mai complexe operaţiuni desfăşurate de Poliţia sătmăreană a vizat recuperarea a două minore, a căror dispariţie fusese reclamată de părinţi. După ce peste 100 de poliţişti au lucrat timp de 10 zile, acţionând şi în judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin, unde acestea aveau rude, în final David Aniko şi Marton Margit, amândouă de 13 ani, au fost descoperite în Baia Mare, una la un centru de plasament, cealaltă la o familie de etnie romă. O cauză complexă au rezolvat şi poliţiştii bistriţeni, care au depistat o reţea de opt tineri, din care trei minori, care în ultimii ani au participat la peste 44 de acţiuni de furt, pe tip de noapte, din firme şi autoturisme, cauzând un prejudiciu de peste jumătate de miliard, parţial recuperat. Poliţiştii clujeni au avut şi ei de furcă cu un minor, de 17 ani, care în luna mai a reuşit să fure 20 de autoturisme. După ce se plimba cu ele, le abandon

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°