Nu a facut parte dintre cei ce l-au pictat pe Ceausescu, desi avea o fiica de crescut. Nu s-a batut pentru functii in Uniunea artistilor, desi are stofa de lider. N-a tinut sa ramana dascal impotriva propriilor principii, desi una dintre vocatiile sale pare a fi cea pedagogica. N-a facut parte din gasti artistice, desi n-a fost si nu este mizantrop.

Victor Ciobanu a traversat socialismul de parca ar fi aflat despre acesta doar din rubrica faptului divers a ziarelor, uzand de o metoda ce venea spontan din apriga-i fire: munca cotidiana in atelier, condusa doar de propria vointa, optiune si mult talent.

Desigur, aceasta independenta a avut pretul sau. Am rasfoit colectia revistei Arta, "organul" UAP-ist din "epoca de aur", unde numele-i apare rar, dar reproducerile lucrarilor sale frapeaza prin forta plastica si amprenta vie a originalitatii.

Chiar si atunci, in valtoarea parti-pris-urilor, cineva a inteles ca peste ceea ce facea Victor Ciobanu nu se putea trece.

La doar doi ani de la absolvirea studiilor la Institutul de arta clujean, realiza ciclul de stampe al carui titlu trebuie sa fi zgariat retina fina a cerberilor ce vegheau la linistea ideologica a poporului: agresiune.

Utilizand printre primii in Romania serigrafia ca tehnica grafica, Victor Ciobanu dezvolta un discurs in cheie abstracta al liniei negre, plonjand fara retineri in alt teritoriu stilistic si conceptual decat cel al generatiilor cu care era contemporan. Cu aceasta serie de lucrari, Victor Ciobanu facea acel pas inainte care in fotbal lasa adversarul in afara jocului si care, in zona artei de atunci, inseamna intreg cortegiul de tesatoare, sudori si brigadieri ridicoli in reprezentari, ramasi inca in siajul realismului socialist.

Anii urmatorii au insemnat cercetari in zona desenului direct, practicat cu carbune, pe suprafete ample, in care tensiunea r