Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haosul administrativ

Publicat in Romania Libera, vineri 21 iulie 2006 ·

La inceputul revenirii in democratie, noi, romanii, am avut ca expresie a conducerii administrative judetene ceva ce s-a numit "primar de judet". Apoi, intre alegerile generale din 1990 si primele alegeri locale din 1992, seful judetului a fost prefectul, care cumula, in intervalul respectiv, functiile pe care actualmente le are prefectul - reprezentant al Guvernului in teritoriu - si presedintele Consiliului Judetean, ca expresie a vointei locale de desemnare a unui coordonator al dezvoltarii pe nivel regional. Din 1992 incoace prefectii si presedintii de CJ au avut a-si imparti puterea. Legea ii tine in suspans: peste tot se vorbeste de cooperare, de sefie alternativa sau co-presedintie de organisme judetene. Prefectii au aparat si putere formala. Presedintii de consilii au buget si prerogative executive. Cand sefii acestia judeteni sunt din acelasi partid sau din partide in coalitia de guvernare, cooperarea, cel putin aparent, se defasoara mai lin. Acum, de cand prefectii au devenit inalti functionari publici, asperitatile nici n-ar mai trebui sa existe. Dar cum oamenii raman oameni, iar prefectii si adjunctii lor au parasit de prea putina vreme baricadele politice, memoria fostelor apartenente inca ii tine prizonierii partizanatului de partid. E usor lucru sa uiti ca ai condus, si inca ani multi, filiala locala a unui partid la guvernare, inainte de depunerea juramantului de functionar public si ca pana in ultima clipa ezitai intre o functie publica si presedintia de partid. In fine, starea actuala spune ca in timp ce prefectii trebuie sa joace cartea neutralitatii si sa reprezinte Guvernul, presedintii de consilii judetene au libertatea sa joace jocuri politice. Ceea ce si fac, cu mare apetit. Recent, la reuniunea anuala, presedintii de CJ au propus desfiintarea functiei de prefect, ceea ce ar avea ca efect anihilarea completa a partenerului de guvernare loc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum 59 minute
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 4 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum o ora
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum o ora
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 4 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Călin Georgescu recunoaște. A fost la ferma de la CIOLPANI, alături de POTRA

Gandul acum 29 minute
Călin Georgescu a recunoscut vineri seara, la Realitatea TV, că a fost sâmbătă seara la ferma de la Ciolpani, unde a fost și Horațiu Potra. După ce a ezitat de mai multe ori să răspundă, Georgescu a recunoscut că a fost la fermă, dar că nu a partici

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 6 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 2 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 6 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum 3 ore
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

0°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°