Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acuzatii - Atanasiu, judecat la Cotroceni

Publicat in Jurnalul, vineri 21 iulie 2006 ·

Acuzat pentru savarsirea unor infractiuni, ministrul liberal al Apararii, Teodor Atanasiu, a ajuns la judecata Palatului Cotroceni. Presedintele Traian Basescu va decide daca ministrul PNL va fi pus sau nu sub urmarire penala.

Chiar in ziua in care liberalii au demarat campania de strangere de semnaturi pentru retragerea trupelor romanesti din Irak, presedintele Traian Basescu a decis ca ministrul Atanasiu sa fie "cercetat" la Cotroceni. Seful statului a convocat ieri Comisia speciala pentru analiza sesizarilor cu privire la savarsirea unei infractiuni in exercitiul functiei de catre membrii Guvernului, dupa ce a primit de la procurorul general plangerile penale depuse impotriva lui Atanasiu de consilierul prezidential Adriana Saftoiu si deputatul PSD Eugen Bejinariu, pentru abuz in serviciu. Dupa cum prevede legea, comisia va prezenta presedintelui un raport cu propuneri privind urmarirea penala sau clasarea sesizarii, urmand ca seful statului sa decida asupra raportului, el fiind singurul in masura sa poata solicita declansarea urmaririi penale impotriva unui membru al Executivului.

DISPONIBIL. Dupa aflarea vestii, Atanasiu a anuntat ca va sta la dispozitia comisiei prezidentiale. "Vreau sa precizez inca de la inceput ca nu ma voi sustrage verificarilor si ca nu am nimic de ascuns in privinta aspectelor ce urmeaza a fi cercetate", a spus Atanasiu, cerand ca rezultatele analizei sa fie inaintate justitiei. In schimb, vicepresedintele PNL Puiu Hasotti l-a acuzat pe Basescu ca actiunea sa tine de "antipatia" pe care o are fata de liberali, in timp ce purtatorul de cuvant al PNL, Varujan Vosganian, a facut apel la "echidistanta" sefului statului, exprimandu-si speranta ca procedura inceputa la Cotroceni impotriva lui Atanasiu nu are legatura cu propunerea de retragere din Irak.

PROCEDURA DE SUSPENDARE Potrivit Legii raspunderii ministeriale,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

”Cadoul” lui Biden pentru Putin, la final de mandat. Ucraina va putea folosi armele americane pentru a lovi adânc în teritoriul Rusiei

Ziare.com acum 5 ore
Administraţia preşedintelui Joe Biden va permite Ucrainei să folosească arme furnizate de SUA pentru a lovi adânc în teritoriul Rusiei, au declarat trei surse familiare cu subiectul, potrivit Reuters. Este o schimbare semnificativă a politicii Washi

„Inacceptabil”. Reacția lui Marcel Ciolacu, după ce a spus premierul din Kosovo despre naționala României: „Amestecă politica cu sportul”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a comentat, printr-o postare pe Facebook, vizita pe care omologul său din Kosovo a făcut-o jucătorilor naționalei, după conflictul de la duelul cu România. În semn de solidaritate, prim-ministrul kosovar Albin Kurti a mers î

Premierul din Kosovo susţine decizia fotbaliştilor. Reacţia lui Ciolacu

Mediafax acum 4 ore
Premierul kosovar Albin Kurti a declarat că susţine ceea ce au făcut jucătorii reprezentativei din ţara sa, de a părăsi terenul înainte de fluierul final al arbitrului, în meciul cu România, din Liga Naţiunilor. „În primul rând, vreau să vă felicit

Papa cere investigarea unui potențial genocid în Gaza

Ziare.com acum 3 ore
Papa Francisc a solicitat o anchetă pentru a stabili dacă atacurile Israelului asupra Fâșiei Gaza constituie un genocid, potrivit unor extrase dintr-o carte care urmează să apară, scrie politico.eu. „Potrivit unor experți, ceea ce se întâmplă în Gaz

(P) Mobilizare exemplară la regionala PNL de la Cluj. Liberalii strâng rândurile în jurul lui Nicolae Ciucă şi împotriva binomului PSD-AUR

News.ro acum 4 ore
”Ciucă, preşedinte” şi ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din Transilvania. În cadrul întâlnirii de la Cluj, liberalii au reafirmat, de asemenea, susţinerea pentru o Românie prosperă şi sigură. Preşedi

Ilie Bolojan către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Elena Lasconi: „Să nu fragmentăm voturile pentru modernizarea României”

Libertatea acum 9 ore
Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, nominalizat de trei candidaţi la Preşedinţie drept posibil prim-ministru, face un apel către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Elena Lasconi să găsească o soluţie pentru a „nu fragmenta voturile p

Războiul din Ucraina: Vladimir Putin „nu vrea pacea şi nu este pregătit să o negocieze”, spune Macron

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin "nu vrea pacea" cu Kievul şi "nu este pregătit să o negocieze", a declarat duminică liderul francez Emmanuel Macron, în contextul unui atac masiv al Rusiei asupra reţelei energetice ucrainene, relatează AFP. După acea

Ucraina, în întuneric după masivul atac rusesc. „Toate regiunile vor fi constrânse să aplice restricții la consumul de electricitate”

Ziare.com acum 3 ore
Ucraina va aplica de luni, 18 noiembrie, "măsuri de restricţie" în consumul de electricitate pe tot teritoriul său după un vast atac rusesc care i-a avariat puternic infrastructurile energetice, a anunţat duminică, 17 noiembrie, operatorul reţelei e

Băiatul de 18 ani care a înjunghiat un tânăr de vârsta sa, la o petrecere de majorat, a fost arestat preventiv sub acuzaţia de omor

News.ro acum 8 ore
Tânărul de 18 ani care a înjunghiat mortal un băiat de 18 ani, la un majorat organizat într-o pensiune din judeţul Suceava a fost arestat preventiv, duminică după amiază. El este acuzat de comiterea infracţiunii de omor. Băiatul înjunghiat era elev.

Ciucă: PSD a sugrumat economia, care acum gâfâie, din păcate Meditaţiile la economie nu dau rezultate şi de pe urma nepriceperii unora suferă o ţară întreagă.

News.ro acum 11 ore
Fostul premier Nicolae Ciucă critică performanţele Guvernului condus de Marcel Ciolacu. Ciucă spune că „PSD a sugrumat economia care acum gâfâie, din păcate”. „Meditaţiile la economie nu dau rezultate şi de pe urma nepriceperii unora suferă o ţară î

Vremea

București
acum

lun.

1°/10°
mar.

5°/12°
mie.

6°/14°
joi

4°/11°
Iasi
acum

-0°
lun.

-0°/10°
mar.

3°/12°
mie.

6°/15°
joi

1°/6°
Constanta
acum

lun.

1°/11°
mar.

6°/11°
mie.

10°/14°
joi

6°/15°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/8°
mar.

1°/8°
mie.

1°/9°
joi

-3°/2°
Timisoara
acum

-4°
lun.

-4°/9°
mar.

3°/13°
mie.

2°/15°
joi

1°/5°