doar oarbă, ci şi injustă. În acest sens, ea nu face rabat la nimic din arsenalul din dotare: declaraţii-şoc, sancţiuni aplicate magistraţilor, urecheli făcute pe la colţuri şi, mai nou, doar oarbă, ci şi injustă. În acest sens, ea nu face rabat la nimic din arsenalul din dotare: declaraţii-şoc, sancţiuni aplicate magistraţilor, urecheli făcute pe la colţuri şi, mai nou, atacuri ce ţintesc buzunarul judecătorilor. Ultima găselniţă, potrivit căreia despăgubirile ce rezultă de pe urma sentinţelor date de CEDO împotriva statului român să fie suportate din salariul judecătoresc, a marcat apogeul luptei dintre cele două tabere. Nici Consiliul Superior al Magistraturii nu a scăpat de săgeţile ministeriale, fiind lovit, prin ricoşeu, chiar şi preşedintele Iulian Gîlcă. Multe dintre acuzaţiile ministrului Macovei sunt exact pe sufletul românului de rând, a cărui încredere în justiţie scade pe zi ce trece. Cazuri de judecători care întorc la 180 de grade sentinţe pronunţate de colegii lor, sau de procurori care îşi pierd brusc elanul lucrativ, atunci când le aterizează pe birou câte un dosar politic, sunt la tot pasul. Până şi cei care nu au avut de-a face vreodată cu justiţia românească au ajuns să fie scârbiţi de ceea ce se întâmplă în bucătăria acestor structuri. În consecinţă, faptul că ministrul de resort se răţoieşte public la magistraţi şi procurori îi creşte acestuia popularitatea printre oamenii de rând. Există însă şi reversul medaliei. Declaraţiile Monicăi Macovei ascund un adevăr tragic. În momentul în care ministrul justiţiei, care se presupune că ar trebui să aibă pârghiile necesare pentru îndreptarea greşelilor, recunoaşte că sistemul e putred, atunci înseamnă că lucrurile chiar au luat-o razna. Apare întrebarea firească, cine mai poate să pună ordine în haosul din justiţie?În spatele criticilor dure făcute de ministrul Macovei la adresa celor pe care îi are în