Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bilete pentru pensionari

Publicat in Adevarul, vineri 21 iulie 2006 ·

Plătind 50% din cuantumul pensiei, pensionari târgumureşeni se pot bucura 18 zile de relaxare şi tratamente adecvate afecţiunilor de care suferă, în staţiuni balneoclimaterice din ţară, puse Plătind 50% din cuantumul pensiei, pensionari târgumureşeni se pot bucura 18 zile de relaxare şi tratamente adecvate afecţiunilor de care suferă, în staţiuni balneoclimaterice din ţară, puse la dispoziţia lor de Casa de Pensii Mureş. În acest an, bunicilor din judeţ le-au fost alocate 6.500 de bilete. "Acest număr este destul de mic, raportat la 160.000 de pensionari din judeţ. Până acum am reuşit suplimentarea lor cu 945 de bilete, pentru că solicitările pentru tratamente sunt în creştere cu circa 20 la sută în această perioadă a anului", ne-a spus Ileana Morent, directoarea Casei de Pensii Mureş. Cele mai solicitate staţiuni balneoclimaterice sunt Sovata, Felix şi Amara, locuri în care există baze de tratament pentru afecţiuni reumatismale, ginecologice şi ale căilor respiratorii. Însă pensionarii pot opta, în cazul afecţiunilor cardiovasculare pentru staţiuni ca Buziaş, Covasna, Tuşnad sau Vatra Dornei, cei cu probleme digestive pentru Olăneşti sau Sângeorz-Băi, iar cei care suferă de reumatism pot alege între 1 Mai, Felix, Geoagiu sau Herculane. Pensionarii care solicită bilete de tratament în aceste baze balneoclimaterice trebuie să ştie că solicitările sunt rezolvate în funcţie de ordinea în care au fost depuse. "Fiecare solicitare trebuie să fie însoţită de recomandarea medicului pentru a putea fi luată în calcul. De pildă, celor care suferă de boli cardiovasculare nu le vor fi onorate solicitările pentru locuri în staţiuni pe litoral", ne-a mai spus Ileana Morent.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii unui oraș turc au avut halucinaţii câteva zile după ce poliția a ars în centrul orașului 20 de tone de canabis

HotNews acum 2 ore
Poliţia din Lice, sud-estul Turciei, a ars 20 de tone de canabis confiscate de către autorităţi de-a lungul anului 2024, pentru a le transmite un „mesaj puternic” traficanţilor de droguri. Operaţiunea a devenit însă un fiasco, provocându-le locuitor

Un gigant tehnologic concediază 10.000 de angajați: anunță costuri de restructurare de 900 de milioane de dolari

Adevarul acum 27 minute
O importantă companie de electronice a anunţat vineri, 9 mai, că va concedia 10.000 de angajaţi. Sunt estimate costuri de restructurare de aproape 900 de milioane de dolari în anul fiscal curent, ca parte a unei ample reforme interne.

Vreme deosebit de rece în cea mai parte a țării. Lapoviță și ninsoare la munte

Adevarul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme deosebit de rece, brumă și precipitații mixte la munte, care este valabilă de sâmbătă dimineața până joi, 15 mai.

UPDATE - Liderii europeni au ajuns la Kiev pentru a-şi arăta sprijinul după parada lui Putin - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei au ajuns la Kiev, sâmbătă dimineaţă, pentru discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-o demonstraţie de unitate, la o zi după ce Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, şi-a găzdu

Ziua Românității Balcanice, 10 mai 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
La 10 mai 2025 este sărbătorită Ziua Românității Balcanice, în conformitate cu prevederile Legii 156 din 7 iunie 2021. Proiectul de lege pentru instituirea Zilei Românității Balcanice a fost adoptat, la 12 mai 2021, cu 293 de voturi favorabile, două

Preşedintele sârb Vucic îi cere lui Putin gaze naturale la preţ redus

G4Media acum 3 ore
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin şi i-a cerut să continue livrarea de gaze la un preţ redus către Belgrad, un aranjament despre care preşedintele rus a declarat că îl vor discuta „cu siguranţă”, transmite Ager

Macron, Merz, Starmer și Tusk cer Rusiei un „armistițiu complet și necondiționat de 30 de zile”

Ziua Constanta acum 44 minute
Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Keir Starmer și Donald Tusk vor merge sâmbătă la Kiev pentru a-și demonstra sprijinul 'de neclintit' pentru Ucraina și, urmând exemplul Statelor Unite, pentru a cere Rusiei un 'armistițiu complet și necondiționat de

Peste 10.000 de alergători, așteptați sâmbătă și duminică la Semimaratonul București / Ce restricții de trafic sunt impuse în Capitală pentru evenimen

HotNews acum 3 ore
Peste 10.000 de alergători amatori şi profesionişti sunt aşteptaţi să concureze sâmbătă şi duminică la cea de-a 14 ediţie a Bucharest Half Marathon. Pentru desfășurarea evenimentului au fost impuse restricţii rutiere, anunţă organizatorii. Traseele,

Ce a postat soția lui Dan Alexa pe Instagram, după ce a fost surprinsă în casa lui Alex Bodi. Nimeni nu se aștepta la asta!

Cancan acum 14 ore
Andrada, încă soția lui Dan Alexa, este în centrul atenției, după ultimele evenimente din viața. La scurt timp după ce CANCAN.RO a publicat imagini cu ea părăsind locuința lui Alex Bodi, în plin proces de divorț cu antrenorul, bruneta a făcut o post

Noua şefă a economiei Germaniei are un plan: risc, viteză şi investiţii masive

G4Media acum 2 ore
Germania trebuie să îşi asume mai multe riscuri şi să revigoreze economia stagnată printr-un deceniu de investiţii masive în infrastructură, a declarat vineri ministrul german al Economiei şi Energiei, Katherina Reiche, în cadrul summitului Tegernse

Vremea

București
acum

sâm.

9°/12°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

8°/17°
Iasi
acum

12°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

3°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

11°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/16°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

4°/16°
dum.

5°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
sâm.

5°/19°
dum.

7°/18°
lun.

5°/17°
mar.

4°/17°