Incercam sa acoperim golul cu vorbe, caci "daca la noi nu prea se face, se vorbeste mult despre". De vom urmari titlurile din ziare, vom vedea ca putini fac ceva, cei mai multi "declara", "marturisesc", "dezvaluie", "rup tacerea", "acuza". Marea palavrageala ocupa tot timpul romanului, fie el politician sau om de pe strada, fie la un talk-show, fie la tribuna Parlamentului, fie in in fata unei beri pe-o terasa. Regula de capatai - intai fa ceva si apoi vorbeste despre - este respectata de putini. Din fericire - si in ciuda parerii comune privind lejeritatea, boema artistica -, printre cei care au dreptul sa spuna pentru ca au facut ceva sunt oamenii de cultura. De aceea, consider fireasca resurectia interviului, un gen publicistic gata-gata sa fie compromis de prea multele vorbe fara acoperire ce inundasera piata.

Un interviu - bun! - nu-i usor de realizat. Un interviu - bun, foarte bun! - chiar cu oameni destepti nu este nici el prea usor de facut. Arta de a pune intrebari care sa starneasca raspunsuri interesante se bazeaza pe cunoasterea profunda a interlocutorului si a temei/ subiectului abordat.

A obtine un interviu este in sine o arta: trebuie sa fii insistent fara a sacai, trebuie sa flatezi fara sa dai in linguseala, trebuie sa ai credibilitate pentru ca, mai ales, un interlocutor destept intelege interviul ca pe o conversatie intre egali.

Un bun intervievator trebuie sa fie ghidat de un ascutit fler al valorii, dar si al actualitatii, pentru ca textul sa poata fi citit cu folos si acum si maine. Cele mai bune interviuri aparute pana acum la noi se datoreaza scriitorilor si nu jurnalistilor, inca o dovada a lipsei de cultura a lucratorilor din presa, ca sa le zic asa, si ma refer aici la cultura politica, economica, dar si la acea obligatorie cultura care sa conduca la o discernere a valorilor.

Se continua in acest fel o traditie a