Într-o lume liberă, cenzura editorială, probabil de cele mai multe ori benefică, este o practică uzuală, nu cu totul în afara abuzului. Partea bună este aceea că cenzura - profesională, economică, ideologică - poate fi semnalată şi supusă judecăţii.

În cele ce urmează nu fac decât să deschid o paranteză. În răspunsul meu la ancheta despre "Avangardă şi experimentalism", din revista "Paradigma", nr. 1-2, 2006, apărut abia la începutul lunii iulie, a fost eliminat un paragraf. În locul său apare o surprinzătoare paranteză dreaptă umplută de puncte de suspensie. Prezenţa acestei paranteze m-a uluit până la indignare şi m-a amuzat până la extaz. Rândurile radiate m-au dus cu gândul atât la ce notasem în pasaj, cât şi la cenzurarea operele clasicilor reeditate în vremea dictaturii comuniste. E rău că s-a procedat aşa. E "bine", totuşi, că nu s-a tăiat de-a dreptul, fără marcarea prin croşete? Mă simt dator să-mi lămuresc virtualul cititor nedumerit, interesat de "Paradigma", "revista multilingvă", atât de scumpă la vedere, probabil mai difuzată internaţional decât în ţară. De aceea dau buzna la revista naţională România literară, mult mai vizibilă şi lizibilă, care apare săptămânal chiar şi la chioşcurile de cartier, cu toate că găştile de cartier probabil că o ignoră.

Iată ce s-a croşetat - pe dos -, în aceste puţine rânduri, pe care le scot acum la suprafaţă:

"Recitesc articolul Experimentul din Dicţionar-ul de idei literare, 1973, al lui Adrian Marino. Recunosc că uitasem de existenţa lui. Observ acum că am căzut pe multe din consideraţiile criticului ideilor literare regăsit în ideolog liberal. Experimentul, citesc, este ideea cu âprocentul cel mai mare de ambiguitate şi imprecizie>. Este un termen âfolosit mai totdeauna la întâmplare, cum dă Dumnezeu>. Uneori, îmi spun, ideocriticul exagerează retoric, dar nu eu trebuie să strâm