Dumnezeule, unde am ajuns? Sa vedem cum ticalosia agresiva predica pocainta, cum prostia fudula taie si spinzura prin ziare si cum profesionisti exemplari cad in tenebrele propriului lor trecut. Ne zbatem, derutati, in plina anarhie morala.
Ticalosii cistiga din propriile ticalosii. Ei nu se caiesc niciodata, nu pling si nu regreta. Cind o fac, storcind lacrimi de crocodili, pierderile sint infinit mai mici decit profitul.
Ce-l costa, de pilda, pe Rosca Stanescu sa-si mai puna o data cenusa in cap? Ce pierde daca se autoflageleaza in direct la televizor lovindu-se in teasta cu propriul sau dosar de colaborator al Securitatii? Praful de pe toba. Ce cistiga insa cind marturiseste aparent spasit ca „ii slujisem ca un timpit, ca un ticalos“?
In primul rind, creeaza impresia ca singura sa mare problema este eliberarea de trecut. Fals. Nu dosarul moral al trecutului ii ameninta lui libertatea acum, ci dosarul penal al prezentului. Rosca Stanescu, acuzat oficial de spalare de bani in dosarul Rompetrol, este la un pas de trimiterea in judecata.
Apoi, turnatorul voluntar, zis H15, zis Deleanu, confisca pe nedrept aura de martir al marturisirii, pozind in eroul luptei antisecuriste din presa. Este, sa admitem, dreptul lui sa incerce si dreptul nostru sa nu-l credem.
In fond, tactica sa este de sorginte pur securista. Ca si Felix, deturneaza atentia publica de la acuzatii grave la probleme de ordin secundar. Acuzat de politie politica, Felix s-a metamorfozat in final in victima Securitatii.
Ca si Felix, si H15 (ce chestie, diferenta de H5N1 e doar de o litera) a colaborat, desigur, din „patriotism“ cu „brigada antiterorista“ (un fel de vizionar) alergind dupa palestinieni pe coclaurile patriei. Ca si Felix, selecteaza cu grija file din propriul dosar in loc sa-l dea integral publicitatii si sa-i lase pe alti