Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fragmente cernăuţene din anii '30

Publicat in Romania Literara, vineri 21 iulie 2006 ·

- text inedit -

Când, în 2002, apărea Strada Lebedei nr. 8, jurnalul din anii '50 al lui Traian Chelariu, doar câţiva pasionaţi de Bucovina ştiau că, în 1977, la Editura Junimea, Corneliu Popescu îngrijise o ediţie cuprinzând paginile de jurnal din perioada 1929 - 1936 ale aceluiaşi autor. Titlul de-atunci, Zilele şi umbra mea, premonitoriu într-un fel prin stoicismul presupus, este chiar cel cu care Traian Chelariu îşi numise cele zece caiete de jurnal, dintre care unele s-au pierdut între timp. Fatalmente trunchiat, volumul de-atunci ocolea, printre altele, majoritatea trimiterilor la Mircea Streinul şi la mişcarea de la revista ,Iconar". Scrisorile de la Streinul ori de la Ion Nistor, alte documente subiective, transcrise de Traian Chelariu sau pur şi simplu ataşate paginilor sale, nu-şi găseau locul în acel volum. Selecţia de-acum, ea însăşi nu mai mult decât o provocare (şi poate un semnal), atrage atenţia atât asupra atmosferei febrile şi disputelor culturale ale unui loc (Cernăuţiul interbelic), cât şi asupra personalităţii unui intelectual tânăr, dornic să nu se înşele, cultivând prietenia, păstrându-şi spiritul critic. Oricum, pentru istoricul literar, datele din aceste puţine rânduri vin cu surprizele şi farmecul lor.

Selecţie şi prezentare de Mircea A. Diaconu

16 VII 1935

Cumpărat un exemplar din noul ,Iconar". Se prezintă bine. Şi cuprinsul e ales. În afară de nota strident naţionalistă. Ar fi păcat ca, încăpând pe mâna lui Streinul, să fie compromis şi naţionalismul agitat în Bucovina. Am şi scris pentru ,Junimea" pe iulie darea de seamă cuvenită. Nu lovesc în părţile bune ale adversarilor mei. Cauza ce o apără e victoria celor buni. Deci, indiferent cine ar învinge, dacă a învins cauza bună, lupta n-a fost în zadar. Liviu Rusu însă mai trebuie îndrumat pri

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 5 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 6 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 6 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 8 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 4 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 7 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/8°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°