- Cultural - nr. 142 / 21 Iulie, 2006 In mitologia romana, cerul este una din creatiile majore ale celor doi demiurgi cosmocrati - Fartatul si Nefartatul. Considerat de doua ori sfant in credinta poporului, cerul este intai lacasul divin al panteonului romanesc si apoi sediul antropocosmic al tuturor corpurilor ceresti. Fartatii au hotarat sa ridice cat mai sus cerul, pentru a-l feri de nechibzuinta oamenilor, care nu-si dadeau seama de valoarea lui. Pentru aceasta s-au facut, dupa unele legende mitice, patru stalpi, dupa altele, sapte sau noua stalpi, cu ajutorul blajinilor. Constructia cerului nu s-a oprit la ridicarea primului cer, ci a continuat cu constructia altor ceruri suprapuse. In fond, s-a subdivizat cerul in sapte straturi ceresti, rezultand sapte ceruri (dupa unele legende mitice, noua ceruri). Fiecare din aceste sapte sau noua ceruri au fost menite sa indeplineasca un rol in economia teogoniei. Prin aceasta ridicare a cerului s-a creat vazduhul, care devine in realitatea cosmica pentru romani un protector. Tudor Pamfile, in lucrarea "Vazduhul dupa credintele poporului roman", mentiona: "vazduhul, dupa inchipuirea poporului roman, este golul dintre pamant si cer pe unde umbla si bat vanturile, unde plutesc norii (...), cateodata cu amestecul duhurilor necurate, care uneori au o putere covarsitoare" si mai departe, vazduhul "de cele mai multe ori se leaga de partea de deasupra a acestui gol, fiind sinonim cu inaltul cerului, seninul, seninul cerului sau cerul". Considerand vazduhul un protector, putem sa-l includem in numarul impar de ceruri, pentru ca, asa cum am vazut, vazduhul este populat de fapturi mitice intermediare intre cer si pamant. In aceasta situatie cerul propriu-zis, creat ca sa serveasca plimbarii soarelui si lunii pentru luminat si fertilizat pamantul, devine al doilea cer locuit de Santilie, care coboara adesea in vazduh pentru a