Doctrina populara are in Romania doua variante: una este cea parlamentara, reprezentata, poate s-a uitat, de Partidul Democrat, si una extraparlamentara, mai difuza dar nu neaparat mai vaga, pe care si-o revendica multe, din ce in ce mai multe formatiuni politice. Despre prima varianta, cea parlamentara, nu o sa vorbim astazi foarte mult. Nu pentru ca nu ar fi interesanta, macar prin splendida ei absenta. Partidul Democrat a trecut in urma cu un an, cu surle si trambite, prin forurile lui de conducere o motiune populara, de care toata lumea, inclusiv cei care au promovat-o, par sa fi uitat in clipa imediat urmatoare adoptarii ei. Doctrina populara este pentru acest partid un fel de haina de vreme rea, pe care o scoate cu nu prea mult entuziasm, silit de imprejurari. Ca orice haina de veme rea, nu e niciodata pe masura. Dar o poarta, pentru ca prinde bine si, in plus, e foarte, foarte la moda. De acest ultim aspect au incercat sa profite multi alti calatori politici. (Sintagma e parca mai sugestiva decat cea a "migratorilor politici", pentru ca, de obicei, migratia, cel putin la pasari, se petrece exclusiv intre doua puncte atent stabilite. La calatorii politici lucrurile nu stau chiar asa.) Versantul popular extraparlamentar devine, din aceasta perspectiva, si mai captivant decat cel cu voce in Legislativul Romaniei. Ne amintim cum prin februarie anul acesta, la jumatate de an dupa demisia din PSD, Ioan Talpes a inceput sa-si croiasca un drum pe cont propriu, tarand dupa sine povara mandatului de senator independent. Prea grea ca s-o poarte de unul singur, Ioan Talpes si-a spus ca ar putea schimba avantajele unui mandat parlamentar cu o proaspata si respectabila(?) identitate, cea de membru al PPCD. Zis si facut. Numai ca o parte din PPCD ("aripa Caramitru", s-a spus la vremea respectiva) s-a opus primirii in partid a fostului istoric din subordinea lui Ilie Ceausesc