Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atanasiu, luat in catare!

Publicat in Romania Libera, vineri 21 iulie 2006 · ·

Razboi total intre Cotroceni si apropiatul lui Tariceanu, Teodor Atanasiu, tunurile fiind puse pe ministrul Apararii. Presedintele Traian Basescu a convocat ieri, la Palatul Cotroceni, comisia speciala instituita pentru analizarea sesizarilor cu privire la savarsirea unei infractiuni in exercitiul functiei de catre membrii Guvernului, in baza Legii 115/1999. Seful statului este cel care are ultimul cuvant. Potrivit legii, doar presedintele poate cere declansarea urmaririi penale a membrilor Executivului. Scaunul ministerial al lui Atanasiu risca o zgaltaiala serioasa. El poate fi suspendat din functie in cazul inceperii urmaririi penale. Replica lui Atanasiu a fost palida. Ministrul a precizat doar ca nu se va sustrage verificarilor si ca "nu are nimic de ascuns in privinta aspectelor ce urmeaza a fi cercetate." Decizia a fost luata ca urmare a transmiterii in cursul zilei de ieri, de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, a plangerilor penale formulate de consilierul prezidential Adriana Saftoiu si deputatul Eugen Bejinariu, depuse impotriva ministrului Apararii Nationale, Teodor Atanasiu. Purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Adriana Saftoiu, a aratat ieri ca Legea nr. 115/1999, art. 16, alin. 3, prevede ca, pe baza analizei sesizarii, a probelor depuse in sustinerea acesteia, a declaratiilor si a probelor invocate de membrul Guvernului fata de care se solicita urmarirea penala, comisia speciala va prezenta presedintelui un raport cu propuneri privind urmarirea penala sau clasarea sesizarii. Saftoiu a precizat ca seful statului va hotari asupra raportului prezentat de comisia speciala si va dispune comunicarea solutiei. Acuzat de abuz in serviciu Deputatul PSD Eugen Bejinariu a depus plangere penala la Parchetul General impotriva ministrului Apararii, Teodor Atanasiu, acuzandu-l de abuz in servi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine e Cătălin Predoiu, noul premier interimar al României

HotNews acum o ora
Cătălin Predoiu, numit, marți, premier interimar al României de către președintele interimar Ilie Bolojan, este președinte interimar al PNL din februarie 2025. A fost ministru al Justiției și apoi ministru de Interne în guvernele Tăriceanu, Boc, Orb

BREAKING: Friedrich Merz nu a obținut majoritatea necesară pentru a deveni cancelar al Germaniei, o lovitură pentru coaliția sa / Ce urmează

HotNews acum 40 minute
Prima rundă de vot din Bundestagul german pentru alegerea noului cancelar a eșuat în mod neașteptat. Friedrich Merz nu a reușit să atingă majoritatea necesară de 316 voturi, scriu Reuters și Bild. Liderul conservator german Friedrich Merz nu a obțin

Salina Praid închisă din cauza unor infiltrații cu apă

Mediafax acum 2 ore
„În urma ploilor abundente, s-au produs infiltrații cu apă în mina de sare de la Praid”, a transmis ISU Harghita. La fața locului intervine un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Gheorgheni, cu un autocamion de intervenție și o motopompă d

Banca Națională a cheltuit 2 miliarde de euro într-o singură zi ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui George Simion în turul 1 – SURSE

G4Media acum 2 ore
Banca Națională a României (BNR) a cheltuit doar luni 2 miliarde de euro ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui George Simion în turul 1 al alegerilor prezidențiale, au declarat surse oficiale pentru G4Media. Presiunea pe moneda naț

MedLife inaugurează, în premieră pentru Europa de Sud-Est, Centrul de Excelență în Neurochirurgia Pelvină, dedicat tratării durerii pelvine cronice

HotNews acum o ora
MedLife anunță lansarea primului Centru de Excelență în Neurochirurgia Pelvină din România și din Europa de Sud-Est, o inițiativă inovatoare destinată tratării durerii pelvine cronice și a afecțiunilor neurologice pelvine printr-o abordare integrată

EXCLUSIV RAPID | Ce șanse au Maldarasanu, Tiago sau Murgia să ajungă în vară la Rapid?

Cancan acum 56 minute
Aflăm asta de la Daniel Niculae, invitatul lui Ovidiu Ionescu la „EXCLUSIV RAPID”, astăzi, de la ora 16:45, în direct pe YouTube – ProSport. Discutăm cu „Nico” despre atacanții din Giulest, relația cu Dan Sucu și Victor Angelescu, Sumudică și Săpuna

Alertă cod galben de ploi și vijelii în jumătate din țară, inclusiv la București / Harta zonelor vizate

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, marți dimineață, o atenționare cod galben de ploi torențiale și vânt puternic valabilă în 26 de județe din sudul, estul și parțial centrul țării, până miercuri dimineață, la ora 03.00. Codul galben de vreme rea intră în vigoare

Femeie dispărută din 29 aprilie din Turda, găsită decedată într-o zonă cu buruieni / Anchetă a Poliţiei pentru a stabili cum a murit

News.ro acum o ora
O femeie care a fost dată dispărut din Turda, în 29 aprilie, a fost găsită decedată într-o zonă cu buruieni, iar Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cum a murit. ”În cursul zilei de 5 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Tu

POLITICO: România intră în haos după demisia premierului

G4Media acum 5 ore
Dreapta dură a câştigat detaşat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, provocând un anunţ surprinzător din partea premierului socialist Marcel Ciolacu, relatează POLITICO, citat de News.ro. Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat

Moțiunea depusă de AUR și POT împotriva lui Emil Hurezeanu, dezbătută marți în plenul Camerei Deputaților

Gandul acum 55 minute
Deputații dezbat marți moțiunea simplă depusă de 75 de deputați AUR și POT împotriva lui Emil Hurezeanu, ministrul Afacerilor Externe. Moțiunea a fost intitulată „Diplomația românească în era Hurezeanu: izolarea ca strategie, irelevanța ca vocație ș

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/24°
mie.

12°/25°
joi

11°/16°
vin.

12°/16°
Iasi
acum

15°
mar.

11°/19°
mie.

10°/15°
joi

9°/13°
vin.

8°/10°
Constanta
acum

17°
mar.

12°/20°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

11°/19°
mie.

10°/14°
joi

9°/12°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/19°
mie.

10°/13°
joi

9°/17°
vin.

5°/17°