Dunca Expeditii a achizitionat anul acesta un lot de camioane IVECO in valoare de 7 milioane de euro Dunca Expeditii, cu afaceri in domeniul transportului si logisticii, are in plan pentru acest an o crestere a cifrei de afaceri si a profitului, precum si lansarea in sectorul turistic.
Romeo Dunca, directorul general al companiei timisorene de transport Dunca Expeditii, estimeaza pentru anul acesta o cifra de afaceri de 20 de milioane de euro, in crestere cu 33% fata de 2005, si un profit de circa 1,3 milioane de euro. Compania timisoreana a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 15 milioane de euro si un profit de un milion de euro. In 2005, Dunca a fost afectata negativ de majorarea pretului combustibililor pe pietele internationale, care i-au adus pierderi in sensul reducerii marjei de profit.
Pentru primele cinci luni ale anului curent, reprezentantii Dunca au raportat o cifra de afaceri de 8 milioane de euro si un profit net de aproximativ 500.000 de euro.
"Anul acesta cifra de afaceri va creste datorita maririi flotei, dar si faptului ca incepand cu luna august ne vom lansa oficial in activitatea de logistica si inchirierea de depozite", a spus Dunca.
Dunca Expeditii a achizitionat anul acesta un lot de camioane IVECO in valoare de 7 milioane de euro, prin intermediul companiei Cefin Holding. Noile autovehicule completeaza parcul auto al societatii timisorene, care numara peste 550 de vehicule.
In momentul de fata, aproximativ 40% din transporturile Dunca Expeditii sunt externe, in timp ce 60% sunt la nivel intern.
Pe de alta parte, au fost alocate circa 30 de milioane de euro pentru constructia unui centru logistic in Timisoara, finantarea fiind asigurata din credite si surse proprii. Astfel, Dunca Expeditii va finanta 20% din suma totala, restul banilor urmand sa fie alocati treptat de HVB Bank.
Acest