Mijlocul lui iulie. Salcia, o comuna mehedinteana pe malul Dunarii. Iertata de inundatii in primavara, dar toropita acum de canicula, asezarea aproape ca a amortit. Intr-un singur loc viata mai zvâcneste din când in când, precum sângele infierbântat de rachiu: la cârciuma. Se strânsesera la Coarna. De jur imprejurul mesei, se imbiau unul pe altul la paharele cu rachiu si vin. Trasi la umbra cârciumii, barbatii uitasera de treburile de acasa. Treieratul era pe sfârsite, nu mai aveau mare lucru de facut. Muierile vedeau de copii si de oalele de pe foc, ei stateau la un clondir de vorba... Sa treaca vremea, sa le vina foame, sa li se faca somn... „Sa vina dracu' medicamentele alea“, continua unul dintre ei discutia inceputa mai demult. „Unde s-a mai pomenit sa nu avem doctorii la farmacie? Sa trimitem dupa ele la Craiova? Nu stii când vin, nici cu cine. Tu le-astepti ca prostu' si-n timpu' asta incerci sa nu mori!...“. Stelica isi lasa palaria de pai mai pe spate, sa se scarpine pe frunte. Caldura mare, lasa sa-i scape pe lânga dintele de fier din fata. Scoase palaria de tot, isi facu vânt cu ea, o puse la loc. „Si dupa ce vin, când esti cu picioru-n groapa, ia de le plateste! Cu ce?? Pensia nu s-a marit din halalt an...“. „Las', ma, ca cica o mareste acu' cu cincizeci la suta“, il linisti vecinul, sorbind cu sete din lichidul rosiatic. „Asa zice la aparat si in ziar. Te-mbogatesti, nu alta!“. „Da, ma Nita, cum dracu’, mie-mi spui?! Doar am fost tractorist, ca tac-to! Print ajung, tot ca el! Da' dupa ce mor, ma, ca pâna sa mi-o mareasca mie, intru-n pamânt de vreo trei ori!“. Barbatii incepura sa râda gros, zapusit. Se-ntinsera cu greutate dupa sticle, turnara in pahare, dadura noroc. „Sa fie pentru pensii, ma“, hohotira si ciocnira. Biserica, la fel ca politica Tacura, sa se racoreasca. Din drum se mai oprira câtiva. Legara bicicletele de pom, salutara si intrara in câ