Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadre medicale inculpate pentru uciderea unor pacienti

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 22 iulie 2006 ·

Trecerea uraganului Katrina a fost o catastrofa pentru New Orleans, cea mai mare aglomeratie urbana din statul american Louisiana. Circa 1.300 de persoane din cei aproximativ 480 de mii de locuitori ai orasului-port si-au pierdut viata, zeci de mii au fost evacuate, iar mii de imobile au fost luate de ape. Nici acum, la aproape un an de la tragicul eveniment meteorologic, New Orleans-ul nu si-a revenit. Case daramate si mormane de moloz pot fi vazute la tot pasul, iar pierderea de vieti omenesti si trauma psihica suferita de locuitorii metropolei in urma trecerii Katrinei nu pot fi trecute cu vederea. Mai mult, in urma anchetelor desfasurate de autoritati a rezultat ca nu numai uraganul s-a facut vinovat de omor, ci si trei cadre medicale, care au administrat supradoze de morfina unor pacienti ce nu au putut fi evacuati dintr-un spital. Cazul a generat imediat intrebari etice despre ceea ce pot si ceea ce nu pot cadrele medicale sa faca. Iar scandalul ar putea lua o amploare mai mare decat cel al deconectarii de la aparate a lui Terry Schiavo, americanca de 42 de ani in cazul careia, dupa 15 ani de coma profunda, instanta a decis ca poate sa nu mai fie tinuta in viata artificial. Un medic si doua infirmiere din New Orleans, care au lucrat la un spital afectat de inundatii dupa trecerea, in august 2005, a uraganului Katrina, au fost inculpati pentru uciderea a patru pacienti ce nu au putut fi evacuati din cladirea unitatii medicale, informeaza AFP. Cele trei femei sunt acuzate ca ar fi administrat doze mortale de morfina unui numar de patru bolnavi din spitalul Memorial Medical Center, din New Orleans, la trei zile dupa trecerea ciclonului (29 august 2005). De asemenea, medicul Anna Pou (50 de ani) si infirmierele Cheri Landry (49 de ani) si Laura Budo (43 de ani) au fost acuzate de crima. Dar procurorul general al Louisianei, Charles Foti, a anuntat, in cadrul unei

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 31 minute
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 2 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 6 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 8 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 4 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Tineri răniți după ce s-au oprit cu mașina în peretele unei case. Unde a avut loc accidentul FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Doi tineri au fost răniţi sâmbătă seară, 1 iunie, după ce maşina în care se aflau a părăsit partea carosabilă, a rupt un gard şi s-a oprit în zidul unei case de pe raza localităţii Broscăuţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 6 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum o ora
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 6 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 4 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Vremea

București
acum

22°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

22°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

15°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°