Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concurenta - Lupta pentru creiere

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 22 iulie 2006 ·

Europa sau Statele Unite? Ai posibilitatea sa alegi sau de fapt esti ales? Lupta dintre Uniunea Europeana si America pentru tinerii cercetatori a devenit acuta de cativa ani.

Anual se aloca miliarde de euro, respectiv dolari, pentru programe de cercetare, pentru burse de studiu sau alte forme de finantare pentru elevi si studenti. Companiile europene si americane au inceput insa sa-si recruteze viitorii angajati, inca de pe bancile scolii generale. In Romania, lucrurile sunt inca la inceput. Saptamana trecuta s-au intors in tara doua loturi de olimpici internationali, cei de la matematica si de la fizica. Festivitatea de premiere a fost organizata de doua companii private, care au subventionat pregatirea celor doua loturi pe intreg parcursul anului. Sase dintre cei 11 olimpici vor beneficia de burse anuale in valoare de 1.000 de euro, in vederea continuarii studiilor la facultati... din strainatate.

Statul roman nu prea investeste nici macar in olimpici. Faptul ca din ce in ce mai putini absolventi de liceu se indreapta spre stiinte, chimie, fizica nu pare a fi o drama. De altfel, aproape toti olimpicii internationali care aduc in Romania an de an medalii de aur, argint si bronz se orienteaza spre facultati din SUA.

Adrian Troie, inspector general in Ministerul Educatiei si Cercetarii, spune ca in Romania se depun eforturi mari pentru mentinerea primelor locuri la olimpiada si atrage atentia asupra faptului ca state precum India investesc tot mai mult in sustinerea elitelor. Migratia creierelor din Romania spre SUA este un fenomen care nu se intampla numai din statele slab dezvoltate spre tara tuturor posibilitatilor, ci din intreaga Europa. Uniunea Europeana a anuntat in primavara acestui an ca are planuri pentru infiintarea unui Institut European al Tehnologiei (EIT), cu un buget de unu sau chiar doua miliarde de euro, EIT ar trebui sa fie realiza

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 8 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

Nicușor Dan, amintiri din perioada armatei obligatorii în comunism. „Am tras 50 de cartuşe sau poate 30”

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent Nicuşor Dan a afirmat marţi seară, în timpul dezbaterii de la Antena 3 CNN, că a făcut armata la Artilerie, la Bacău, precizând că a tras în total, în perioada stagiului militar, doar câteva zeci de cartuşe, în contextul în ca

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 10 ore
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

Distanță fragilă între George Simion și Nicușor Dan înaintea turului 2 la alegerile prezidențiale 2025 – Sondaj CURS

Libertatea acum 8 ore
Un sondaj realizat de CURS în perioada 8-11 mai și publicat marți, 13 mai, de TVR, îl plasează pe președintele AUR, George Simion, favorit să iasă președinte, dar la numai patru procente distanță față de Nicușor Dan.

Alin Fumurescu a murit. Jurnalist și profesor la University of Houston, el avea 57 de ani

HotNews acum 12 ore
Profesorul Alin Fumurescu a decedat astăzi, la vârsta de 57 de ani, în casa sa din Houston, Texas, anunță revista Dilema cu care a avut o lungă colaborare, într-o postare pe Facebook. „Profesorul şi jurnalistul Alin Fumurescu, colaborator permanent

Declinul cognitiv al lui Joe Biden: Nu l-a recunoscut pe George Clooney la strângerea de fonduri din 2024

Mediafax acum 6 ore
Un fragment din cartea care urmează să apară a fost dat publicității în cursul zilei de marți și prezintă secvența unei întâlniri în culisele strângerii de fonduri între George Clooney și Joe Biden, care revenise în SUA după o întâlnire cu liderii G

Donald Tusk, premierul Poloniei, despre vizita lui George Simion în Polonia: Rusia este fericită, totul este clar

Mediafax acum 8 ore
Mesajul a fost trimis pe platforma X. „Rusia este fericită. Nawrocki şi omologul său român pro-rus, George Simion, pe o scenă cu cinci zile înainte de alegerile prezidenţiale din Polonia şi România. Totul e clar”, a scris Donald Tusk. Liderul AUR, G

Ilie Bolojan, despre viitorul Executiv: Sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a forma un guvern stabil

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la Antena 1, că este de acord să îşi asume toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un guvern stabil, potrivit News.ro. Bolojan a punctat

Curtea de Apel Cluj a respins cererea Bankwatch de oprire a lucrărilor la gazoductul Tuzla-Podişor. Mesajul lui Burduja

Gandul acum 9 ore
Curtea de Apel Cluj a respins marți cererea Bankwatch de suspendare a autorizaţiei de construire şi de oprire a lucrărilor la proiectul gazoductului Tuzla-Podişor. Lucrarea este finalizată în proporţie de peste 95% şi va aduce gazul din Marea Neagră

Netanyahu anunță că armata israeliană va intra „cu forță deplină” în Gaza „pentru a finaliza operațiunea”

HotNews acum 11 ore
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că armata va intra în Gaza „cu forță deplină” în următoarele zile, conform comunicatului transmis marți de biroul său, relatează AFP. „Chiar în zilele următoare, vom intra cu forță deplină pentr

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

8°/10°
Iasi
acum

mie.

7°/22°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/10°
Constanta
acum

mie.

6°/17°
joi

11°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/16°
joi

8°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

mie.

3°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°