(Foto: )
Si nici nu puteau fi altceva decat simple repetitii, atata vreme cat (probabil pentru a nu influenta optiunile alegatorilor pentru adevaratele alegeri), au jucat roluri de candidati si chiar de alesi, persoane care nici macar nu fac parte din organizatiile respective.
Putem aminti aici pe Mihail Hardau, „ales” presedinte al PD Cluj-Napoca, sau pe Florin Stamatian, „ales” presedinte executiv al PD Cluj. Nici Sorin Apostu, presedinte executiv al PD Cluj-Napoca, nu este membru al organizatiei.
Dar surprizele nu se opresc aici. Partidul care, conform majoritatii sondajelor de opinie, este, in acest moment, cel mai puternic dintre cele patru aflate la guvernare, are cea mai slaba organizatie judeteana tocmai la Cluj, acasa la presedintele partidului. Mai mult, cu doar noua membri de partid, putem afirma, fara teama de a gresi, ca, in Cluj, PD-ul este cel mai mic partid politic.
Atat de mic, incat a trebuit sa caute in afara partidului, spre exemplu, candidati pe care sa-i sustina pentru Consiliul Local, nici unul dintre cei trei (mai nou, sase), asa zisi consilieri PD, nefiind, de fapt, membri ai organizatiei clujene a democratilor.
Cu siguranta, veti spune ca aberam. Pentru a va convinge, va invitam sa accesati www.cluj.pd.ro, site-ul oficial al PD Cluj. Conform site-ului respectiv, nici unul dintre birourile judetene sau municipale nu contine membri.
De asemenea, cum spuneam, numarul membrilor PD Cluj este de noua, in ordine, Boc Emil, Buda Daniel, Chis Nicolae, Dragan Ioan, Miclea Mircea, Office Cluj, Pacurariu Iuliu, Stefanie Tudor si Suciu Grigore. Marturisim ca, din aceasta lista, nu am avut ocazia sa-l cunoastem pe domnul Office Cluj si nu stim nici daca este cu cotizatia platita la zi.
De asemenea, potrivit aceluia