Premierul Tariceanu face, in fine, o miscare inteleapta si cere reducerea numarului de trupe romanesti din Irak. Ca Romania nu numai ca nu avea nici o obligatie de a fi acolo, dar nici nu avea vreo treaba sa invadeze o alta tara, nu mai trebuie demonstrat sau discutat. Ca ideea ciudata de coalitie pe care Statele Unite au imaginat-o cu tari din Estul Europei, pe care le are la mina din punct de vedere economic, s-a dovedit falimentara, e la fel de in afara oricarei discutii. Ceea ce ramine, sigur ca dincolo de jertfele omenesti nejustificate, este sprijinul vehement al presedintelui Basescu pentru o cauza pierduta. Pe de o parte inteleg pozitia morala a presedintelui, care ne cere sa continuam sa sprijim coalitia alaturi de care am intrat in razboi, numai si pentru simplul fapt ca istoria noastra ca natiune ofera destule exemple de tradare a aliatilor, intre care intoarcerea armelor impotriva Germaniei naziste nu e decit cel mai recent. Pe de alta, nu sint convins ca alianta in care am intrat de la bun inceput a fost una care ne face cinste.
Angajarea Romaniei in razboiul impotriva terorismului a avut drept principal motor posibilitatea ca tarii noastre sa i se ofere o feliuta din prada de razboi si speranta ca macar o data in istoria moderna, sa stam si noi la masa cu “baietii buni”, cu invingatorii si nu cu invinsii (pozitionarea de partea corecta a baricadei in Primul Razboi Mondial nu s-a dovedit deloc fara rasplata). Din pacate, asa cum pare din ce in ce mai clar, prada le revine in majoritate americanilor si britanicilor, pentru simplul motiv ca Romania, desi are drept la o bucatica de Irak, nu prea are cu ce sa o intretina din punct de vedere financiar. Asa ca trebuie sa ne consolam cu putin.
Din punctul de vedere al Uniunii Europene - in care ne dorim membri, avind in vedere ca cealalta mare uniune a lumii, Statele Unite, si-a cam inchis
