realizarea acestui edificiu.Situat nu departe de centrul oraşului, Muzeul Viei şi Vinului din Hârlău este găzduit într-o clădire veche din secolul al XIII-lea. La realizarea acestuia, realizarea acestui edificiu.
Situat nu departe de centrul oraşului, Muzeul Viei şi Vinului din Hârlău este găzduit într-o clădire veche din secolul al XIII-lea. La realizarea acestuia, muzeografii Complexului Muzeal Moldova, dar şi arhitecţii, au lucrat mai bine de şapte ani. "Noi am avut cinci ani de cercetări prin toate satele Moldovei, în căutarea exponatelor. Ne-am documentat zi şi noapte de la adevăraţii cultivatori de vie, care au reuşit să mai păstreze anumite tradiţii", a declarat Vasile Munteanu, şeful Direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniu Iaşi. Munteanu şi echipa sa au realizat mai multe spaţii expoziţionale în cele trei camere ale muzeului şi la subsol, în care vizitatorii vor putea admira numeroase obiecte de patrimoniu, strâns legate de cultura viţei-de-vie în Moldova. "Am încercat un eseu etnologic pe această temă, şi atunci am închipuit un han, unde se întâlneşte toată lumea la un pahar de vin. Am trecut apoi să prezentăm prin modul în care vinul însoţeşte omul, de la naştere, căsătorie, moarte, şi, bineînţeles, perioada premaritală", a adăugat Munteanu. Mânaţi de curiozitate, turiştii vor putea vedea apoi toate ipostazele muncii în vie. Sunt expuse diferite măşti, reprezentând duşmanii viticultorului, nu a fost uitat nici meşteşugul olăritului, pentru că "vinul se bea din ulcele". De asemenea, muzeografii au expus numeroase costume populare, purtate în ocazii diverse.
Traseu turistic european la Muzeul Vinului de la Hârlău
La subsolul clădirii, muzeografii ieşeni au ilustrat o cramă autentică, în care sunt expuse mai multe tipuri de butoaie de vin, diferite instalaţii prin care ţăranii obţineau faimoasa licoare. "La subsol poate fi vi