Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Partidul Romania Mare - filiala judeteana Iasi

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 23 iulie 2006 ·

Comunicat de presa

Оn Conferinta de Presa de vineri, 21 iulie 2005, liderul PRM, dl. senator dr. Corneliu Vadim Tudor, a anuntat urmatoarele: "Partidul Romania Mare cere, оn mod public si hotarat, suspendarea din functia de presedinte a lui Traian Basescu, pentru incapacitatea fizica si, mai ales, mintala de a conduce tara. La mai mult de trei luni de la operatia pe care Basescu a efectuat-o оntr-o clinica din Viena, starea lui de sanatate, оn loc sa se amelioreze, s-a agravat pe zi ce trece. N-am spus-o eu primul, ci politologi de renume mondial: 'Starea de sanatate a unui sef de Stat este o problema de Siguranta Nationala'. Ori starea de sanatate a lui Basescu, pe fondul unui consum exagerat de alcool, se deterioreaza de la o zi la alta, aducand prejudicii tot mai mari Sigurantei Nationale. Ce-i drept, nici оnainte de operatia respectiva acest personaj nu facea lucruri normale – dar acum el a intrat оntr-o noua faza, care оl pune оn imposibilitatea de a-si exercita functia de sef de Stat". PRM Iasi оsi declara deplina sustinere fata de acest demers al conducerii partidului, care este оn conformitate cu prevederile art. 95 si art. 97 din Constitutia Romaniei. De asemenea, consideram ca noua diversiune a CNSAS оmpotriva d-lui senator Corneliu Vadim Tudor este un ultim si disperat act de "politie politica" ordonat de acelasi Traian Basescu. Ne exprimam solidaritatea cu presedintele PRM si оl asiguram ca membrii si simpatizantii partidului din judetul Iasi sunt alaturi de domnia-sa, оn tot ceea ce face pentru Cauza Nationala.

Deputat Vlad HOGEA,

Presedinte PRM Iasi

21 iulie 2006

Comunicat de presa

Оn Conferinta de Presa de vineri, 21 iulie 2005, liderul PRM, dl. senator dr. Corneliu Vadim Tudor, a anuntat urmatoarele: "Partidul Romania Mare cere, оn mod public si hotarat, suspendarea din functia d

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum o ora
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 7 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Elena Lasconi, despre propunerea de nominalizare a lui Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace: Parcă altă treabă nu avem/ Eu cred că Zelenski merită Premiul Nobel pentru Pace

News.ro acum 2 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, candidatul formaţiunii la alegerile prezidenţiale, e de părere că Volodimir Zelenski ar trebui nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace. ”Parcă altă treabă nu avem. Suntem într-o situaţie foarte grea, pentru că d

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 3 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 4 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Trump, referiri răutăcioase la adresa lui Iohannis: Nu l-am plăcut

NapocaNews acum o ora
În acest context, Trump a făcut referire la contracandidatul lui Rutte din 2024 la șefia alianței, Klaus Iohannis, fără a-i menționa numele, sugerând că acesta nu ar avea experiența sau viziunea necesară pentru a conduce NATO într-o perioadă atât de

O delegaţie a OSCE a evaluat în România procesul electoral înaintea alegerilor prezidenţiale

G4Media acum 4 ore
O delegaţie a Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) a efectuat o vizită în România în perspectiva alegerilor prezidenţiale care vor fi repetate pe 4 mai, în pregătirea misiunii de observare pentru acest scrutin, ş

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 7 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

3°/12°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
lun.

1°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
lun.

3°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
lun.

-2°/8°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°
lun.

1°/10°