Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii plang - Plansul e normal

Publicat in Jurnalul, duminică 23 iulie 2006 ·

Cand plange un copil, cad lacrimi grele de crocodil. Ii curg siroaie pe obraji si ni se cutremura sufletul.

Peste toate, plansul este prima comunicare verbala a bebelusului. E felul in care se face auzit, atunci cand are o suparare, cand se intampla ceva cu el. Un mesaj prin care te avertizeaza daca-i vorba de o urgenta. Ce-i drept, sunetul pe care-l produce plansul micutului nu e placut pentru multi adulti, in special pentru femei. Dar manifestarea zgomotoasa nu face decat sa-i atentioneze pe cei mari ca trebuie numaidecat sa afle care este cauza. Si nu toata lumea stie sa asculte plansul copilului.

DE CE? Cel mai des, copiii mici plang atunci cand le este foame. Apoi, cand ii doare ceva. De regula, aceasta durere este provocata de gaze si de spasmele intestinale care apar dupa ce a fost hranit. Disconfortul produs de scutece, pampersii uzi duc, de asemenea, la alte strigate de atentionare a lui. Cateodata copiii pot plange fara motiv. Aparent. Dar trebuie stiut ca, in general, exista o cauza. Multi parinti deosebesc plansul copilului flamand de cel al copilului chinuit de o durere anume. Oricum, plansul este normal pentru cei de varste mici.

Cand nu esti sigur de ce-ti plange copilul, incearca sa elimini sursele la care ai acces si tu: intai de toate, verifica-i starea, conditia fizica. Sa aiba o respiratie usoara, degetelele de la maini si de la picioare sa fie roz si calde. Vezi daca-l doare ceva ori daca nu cumva ii este foame. Trebuie sa te asiguri ca-l hranesti atat cat trebuie si ca-l ajuti sa regurgiteze in mod corect. Apoi, vezi daca prezinta umflaturi ale pielii, semne de roseata, urticarii ori arsuri, daca are bratele si piciorusele distorsionate ori prinse in ceva, urechile indoite in caciulita. Verifica sa nu-i fie micutului nici prea cald, dar nici prea frig, daca nu cumva trebuie sa-i schimbi scutecelul, daca e zgomot prea mult in ca

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele IMAGINI cu Kira Hagi în rochie de mirească. Cum arată fiica „Regelui” / Biserica este împodobită ca-n povești, urmează petrecerea la Cernica

Gandul acum o ora
UPDATE. Au apărut și primele imagini de la biserica unde fiica lui Gică Hagi va spune „DA”, în cea mai frumoasă zi din viața ei. La biserica Sfântului Ierarah Visarion, acolo unde mirii își vor uni destinele, atmosfera este una de basm. Gică Hagi es

România a câștigat șase medalii la Cupa Mondială II de canotaj de la Lucerna

Adevarul acum o ora
Canotorii români au cucerit șase medalii, duminică, la Cupa Mondială II de la Lucerna, trei de aur, două de argint și una de bronz.

Cum arată graviduța Elena, soția lui Ianis Hagi. Și-a făcut apariția la nunta Kirei, cumnata sa, dar a avut ceva probleme

Cancan acum 30 minute
Ianis Hagi a venit la nunta surorii sale, alături de soția lui, Elena. Tânăra este însărcinată în ultimul trimestru, însă pare neschimbată. De asemenea, nu s-a ferit să se afișeze cu burtica de graviduță. Totuși, a întâmpinat câteva probleme. CANCAN

AVARIE pe calea ferată între stațiile Sinaia și Bușteni. Un copac a căzut pe infrastructura feroviară / Circulația întreruptă

Gandul acum 37 minute
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează că la ora 13:37, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate București, un copac căzut pe infrastructura feroviară, a afectat linia de contact între stațiile Sinaia și Bușteni, pe ambele fire de ci

Elena Udrea, internată în spital. Ce spun medicii despre starea de sănătate a fostului ministru

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, are probleme de sănătate și a fost internată la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești. Udrea este în stare stabilă și se află internată pe secția de Chirurgie, unde este supusă mai multor investigații

David Popovici, la revenirea în țară după CE U23: „Încerc să fiu din nou cel mai bun din istorie”

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare David Popovici a revenit, duminică, de la Campionatul European de înot U23 de la Samorin, unde a câştigat două medalii de aur şi una de bronz şi a doborât un record european, notează News.ro. Urmăreș

Cel puţin doi morţi şi şapte răniţi în Ucraina în ”cel mai masiv atac” rusesc de la începutul războiului, cu 477 de drone şi 60 de rachete / 475 de drone şi 39 de rachete ”neutralizate, anunţă armata ucraineană / Trei drone interceptate de ruşi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin şapte persoane au fost rănite în noaptea de sâmbătă spre duminică, în noi atacuri aeriene ruseşti în mai multe regiuni în Ucraina, anunţă autorităţile ucrainene, relatează agenția de știri

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 30 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Ucraina, sub asediu total. Atac aerian masiv, un avion de vânătoare F-16 doborât

HotNews acum 6 ore
Rusia a folosit sute de drone, rachete de croazieră și balistice pentru a ataca vestul, sudul și centrul Ucrainei în timpul nopții, distrugând case și infrastructura și rănind cel puțin șase persoane, au declarat duminică autoritățile locale, confor

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de Sfinții Petru și Pavel

Ziua Constanta acum 7 ore
Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În satul tradițional, sărbătoarea era considerată atât de important

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

19°/34°
mar.

19°/29°
mie.

17°/30°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/27°
lun.

16°/26°
mar.

14°/24°
mie.

14°/27°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

22°/27°
mar.

20°/26°
mie.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

15°/32°
lun.

17°/36°
mar.

19°/33°
mie.

16°/36°