Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reforma pensiilor a inceput cu un pas gresit

Publicat in GAZETA de SUD, luni 24 iulie 2006 ·

Oficiali ai principalului jucator de pe piata asigurarilor de viata din România considera ca autoritatile au inceput cu un pas gresit reforma pensiilor. Astfel, potrivit presedintelui ING Asigurari de Viata, Bram Boon, autoritatile ar fi trebuit sa promoveze mai intâi pensiile private obligatorii in contextul in care contribuabilii români au nevoie de o perioada de „familiarizare“ cu notiunea de pensii private. România si Albania sunt ultimele tari din Europa care nu au implementat un sistem de pensii bazat pe administrare privata. „Reforma pensiilor ar fi trebuit sa legifereze pensiile private obligatorii (pilonul II) inaintea pensiilor private facultative (pilonul III), ceea ce ar fi fost mai bine din punct de vedere al promovarii ideii de pensie privata, pentru ca obligativitatea acestora i-ar fi determinat pe viitorii contribuabili sa se informeze in legatura cu ceea ce inseamna pensiile private si avantajele lor fata de pensiile de stat“, a declarat pentru agentia NewsIn, Bram Boon. Promovarea, pe primul plan Presedintele ING Asigurari de Viata considera ca un aport important la reusita reformei il va avea promovarea eficienta a noului sistem. „Extrem de importanta va fi campania de promovare a pensiilor private care va fi elaborata si pusa in practica de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP)“, a spus Boon. Atât valoarea fondurilor alocate campaniei publicitare, cât si „priceperea“ celor de la CSSPP vor influenta semnificativ evolutia implementarii sistemului de pensii private. „Sper ca cei de la CSSPP sa aiba atât priceperea, cât si fondurile necesare pentru a pune la punct o campanie eficienta si de calitate, fara de care reforma pensiilor in România ar putea esua“, a adaugat Bram Boon. Interzis prognozelor in reclamele la fonduri de pensii private In cuprinsul materialelor publicitare referitoare la fondurile de pensii private sunt in

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 2 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Poziţia lui Trump în legătură cu Ucraina conţine „semnale pozitive”, afirmă Kremlinul

News.ro acum 21 minute
Kremlinul consideră că Donald Trump a dat „semnale pozitive” în ceea ce priveşte poziţia preşedintelui ales al SUA faţă de conflictul dintre Rusia şi Ucraina. Donald Trump vorbeşte mai degrabă despre pace decât despre confruntare, ceea ce îl disting

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum o ora
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Datele personale ale unor parlamentari europeni şi britanici au ajuns pe dark web

Adevarul acum 51 minute
Datele personale a patru din zece (44%) dintre membrii Parlamentului European şi a peste două treimi (68%) dintre parlamentarii britanici au ajuns pe dark web, potrivit unei analize publicate recent.

Nicuşor Dan anunţă că a început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv de Crăciun: Vom avea aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv de Crăciun, în acest an urmând să fie folosite echipamentele din anii trecuţi, dar şi aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi. ”Am î

FOTO. Pompieri SMURD din România, campioni mondiali la competiția World Rescue Challenge 2024, organizată în Insulele Azore

Gazeta valceana acum 3 ore
În perioada 5-9 noiembrie 2024, echipele de salvatori români SMURD, din cadrul ISU București-Ilfov, ISU Mureș și ISU Maramureș au reprezentat România la competiția mondială de salvare „World Rescue Challenge”, cel mai important concurs internațional

„Fantoma lui Biden” și cum a pierdut alegerile Kamala Harris. Ce s-a întâmplat cu trei săptămâni înainte de scrutin ANALIZĂ

Ziare.com acum o ora
Publicația Politico a realizat o analiză a rezultatului alegerilor prezidențiale din SUA. În sprintul final către alegeri, campania Kamalei Harris - la insistenţele acesteia, au declarat consilierii şi aliaţii săi - a început să difuzeze la mitingur

Accident în Piatra-Neamț Doi bătrâni, spulberați pe trecerea de pietoni de o șoferiță. Unul a murit

Ziua Constanta acum o ora
În dimineața zilei de 10 noiembrie, la ora 6:20, în municipiul Piatra-Neamț a avut loc un grav accident rutier, în care o persoană și-a pierdut viața, iar alta a fost rănită. O șoferiță de 53 de ani, în timp ce conducea pe strada Mihai Viteazul, din

Dronă găsită în Republica Moldova. Poliția investighează vehiculul aerian fără pilot

HotNews acum 3 ore
O dronă a fost găsită de un locuitor din satul Fîrlădeni, raionul Căușeni, informează Poliția Națională din Republica Moldova. Duminică în jurul orei 10:00, polițiștii din Căușeni au fost sesizați privind aparatul de zbor descoperit. „Informațiile a

Video Aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone

Adevarul acum 5 ore
În dimineața zilei de duminică, 10 noiembrie, în Rusia, aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone, a anunțat primarul orașului, Serghei Sobianin. Cel puțin 25 de drone au fost doborâte în apropiere.

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°