Tangoul de la miezul noptii. Bucurestiul redescopera farmecul si intensitatea unui dans ce parea demult uitat. Buenos Aires 2004. Initierea.

In lumina semiobscura de la "Liberarte", una din zecile de cafenele din Buenos Aires, doi tineri romani, Alina si Catalin, cred ca rup gura targului, dansand tango, asa cum vazusera in filme sau pe casete video. Dupa trei ani de cand tangoul devenise pasiunea vietii lor, cei doi isi facusera un credit la banca si pornisera cu avionul spre Argentina, pentru a vedea cu ochii lor locul de nastere al tangoului, locul unde tangoul este, in continuare, un mod de viata. Credeau ca vor merge la cateva cursuri, vor deveni mari dansatori si se vor intoarce, victoriosi, la Bucuresti.

In timp ce dansau, de la o masa alaturata ii priveau doi barbati trecuti bine de 70 de ani. Intr-una din pauze, unul din ei s-a ridicat si a invitat-o, fara cuvinte, pe Alina la dans. A fost momentul in care cei doi au avut revelatia a ceea ce inseamna de fapt tangoul. "Mosulica asta sa tot fi avut vreo 70-80 de ani... De unde mersese pana la masa noastra cocarjat, cand si-a petrecut bratul dupa talia Alinei, s-a indreptat deodata, precum calul lui Fat-Frumos, dupa ce mancase jaratec. A luat o pozitie pe care eu nu cred s-o fi avut vreodata. Bustul ii era drept, nemiscat, era atat de sigur pe el, atat de elegant, de frumos, ca un vapor de lux, de croaziera. Atunci mi-am zis ca, daca in cinci ani voi ajunge sa dansez pe jumatate cat mosulica, voi fi fericit. Am inteles ce maimutareala, ce comicarie faceam noi, cu toate figurile si fitele alea invatate de la televizor. In Argentina, cand se danseaza tango, oamenii pur si simplu se imbratiseaza si se misca intr-o curgere lina. Tangoul seamana cu cel care il danseaza, sunt atatea stiluri cati oameni. De fapt, tangoul este o arta a imbratisarii."

Dar pe cat de simplu parea, pe atat de greu era