Apelul pentru unitatea si relansarea Pnl", prezentat de cei mai de seama oponenti ai actualei conduceri liberale, Mona Musca, Theodor Stolojan si Valeriu Stoica, a starnit - cu toate ca era absolut previzibil - nenumarate valuri mediatice.
Toti "analistii" s-au grabit sa-i disece continutul, sa-i prevada consecintele. "Apelul" este - dupa cei mai multi dintre ei - preambulul slujbei de inmormantare a "partidului istoric", platforma programatica ce urmeaza a fi lansata in toamna avand menirea de a inchide chestiunea prin dizolvarea ramasitelor lui in mega-gruparea populara ce se va constitui in spatele presedintelui Basescu. Daca se va produce si o "sectionare a cadavrului" - o sciziune -, aceasta va fi realizata de echipa infranta, care - inevitabil - va sustine ca este pastratoarea identitatii partinice, a "spiritului liberal". Oricum, cale de intoarcere nu mai exista, chiar daca - pe moment - se mai cauta solutii (paliative) la agonie. Dupa Psd si Pntcd, ultimul partid consemnat de istoria precomunista a romanilor pare pregatit sa-si incheie existenta publica. La alegerile parlamentare (normale sau anticipate), Pnl-ul - atins de uzura guvernarii si macinat de conflictele interne - va avea, daca va actiona singur - soarta Pntcd-ului. Cum s-a ajuns la o asemenea situatie?
La alegerile din 2004, Pnl-ul pleca de pe prima pozitie in alianta Dreptate si Adevar, realizata cu Pd-ul. Proportia reprezentarii sale pe listele comune era - dupa sondaje - de 2:1 fata de Pd. Alianta a avut doua "motoare", Th. Stolojan si T. Basescu, liderii celor doua partide, pana la retragerea primului - din cursa prezidentiala - in favoarea celui de-al doilea. Initiativa - constienta sau conjuncturala - a avut succes, d-l Basescu devenind presedintele tarii si impunand, inclusiv cu "solutii imorale", o majoritate parlamentara fragila, ce a asigurat guvernarea condusa de Ada. S
