- Cultural - nr. 143 / 24 Iulie, 2006 Confesiuni MANA DOMNULUI "Care om dintre voi, avand o suta de oi si pierzand din ele una, nu lasa pe cele nouazeci si noua in pustie si se duce dupa cea pierduta, pana ce o gaseste? Si gasind-o, o pune pe umerii sai, bucurandu-se (…) Zic voua: Ca asa si in cer va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste, decat pentru nouazeci si noua de drepti, care n-au nevoie de pocainta" (Lc.15,4-7) _ MANTUITORUL HRISTOS Vrand a-mi odihni sufletul insetat la "apa cea vie" si nemuritoare ce izvoraste din Domnul, in mijlocul unui "furnicar" uman care se zbate sub paloarea descompuselor frunzare argintii, cu gura inchisa iti "vorbesc" tie, drag cititor: arzand ca niste "torte" ale Credintei, sub pasul ezitant al unui ev in care nu se mai cauta amintirile in inimi si cimitire, MEMENTO MORI ("adu-ti aminte ca vei muri")… Ca eu si tu, adaugand cumva ceva personal la trairea atator generatii, am privit vreodata, oftand, la fotografia "roasa de vreme" de pe vreo cruce, simbolizand poate un chip ce altadata ne-a desfatat sufletul. Si atunci, naivi, ne-am cutremurat la gandul imposibilei revederi cu cel plecat…, sau, poate, ne-am multumit, metaforic, cu o proxima "intalnire din pamanturi". Apoi ne-am cufundat in taceri adanci, grave si incarcate de speranta, asteptand intuitiv momentul cand doar Domnul Dumnezeu ne va risipi "valul" acestor "destine" sumbre ale "enigmelor" existentei umane. Asa se face ca, prin insistente sisifice, nadajduiam la MAREA INTALNIRE inca din copilarie, incepandu-mi urcusul pe muntele duhovnicesc mai intai cu capodopere din literatura universala, sub auspiciile atat de familiarelor framantari descrise de parintele Dumitru Staniloae, membru al Academiei: "L-am cautat pe Dumnezeu in oamenii din satul meu, apoi in carti, in idei si in simboluri. Dar aceasta nu-mi dadea nici pace si nici dragoste. Intr-o zi,