Saptamana trecuta in piata la termen de la Sibiu au fost tranzactionate aproape 100.000 contracte, valoarea lor depasind 192 milioane (circa 54 milioane euro), iar numarul pozitiilor deschise apropiindu-se de 122.000.
La jumatatea saptamanii au fost realizate primele tranzactii pe raportul euro/leu cu scadenta de Craciun, la un pret futures de 3,59 lei. „Pretul de 3,59 lei, la care au fost tranzactionate primele contracte pe raportul euro/leu cu scadenta decembrie, a fost determinat de mai multe cauze, considera un broker sibian. In primul rand este vorba de perspectivele ca banca centrala sa majoreze la inceputul lui august dobanda de politica monetara de la 8,75 la 9%, fata de 8,50% in iunie, cursul de schimb ramanand o puternica arma impotriva inflatiei. Apoi, se pare ca fondurile speculative au reinceput sa mizeze pe economiile emergente, ceea ce s-a reflectat intr-o apreciere a monedelor comparativ cu euro”.
Pentru scadenta septembrie preturile au avut o evolutie oscilanta, investitorii urmarind cu mare atentie cotatiile din piata valutara. Dupa ce au atins un maxim de 3,6 lei, la inceputul saptamanii, la jumatatea ei euro a scazut la 3,5710 lei, pentru ca vineri tranzactiile sa fie realizate la 3,5711 – 3,59 lei.
Preturile de cotare ale raportului dolar/leu au fost constante pe parcursul saptamanii, ele fiind de 2,84 lei pentru septembrie si 2,9 lei pentru decembrie.
Paritatea euro/dolar a coborat in prima parte a saptamanii de la 1,2610 la 1,2475 dolari, pentru ca joi si vineri sa creasca de la 1,2580 la 1,2690 dolari, dupa ce presedintele Fed a lasat de inteles ca dobanda de referinta din SUA va ramane neschimbata in august si septembrie la 5,25%.
Saptamana trecuta in piata la termen de la Sibiu au fost tranzactionate aproape 100.000 contracte, valoarea lor depasind 192 milioane (circa 54 milioane euro), iar numarul poziti