- Diverse - nr. 143 / 24 Iulie, 2006 Invocand ca-i bolnav, chiar pe duca, Omar Hayssam, arestat pentru implicarea lui in rapirea celor trei jurnalisti romani, acuzat si pentru terorism, a gasit clementa oamenilor legii pentru a fi cercetat si judecat in libertate. Avocatii invocau "boala care-l hartuieste", ca argument uman. Conditiile punerii lui in libertate erau cat se poate de clare: Omar Hayssam avea interdictia expresa de a parasi tara, iar el se angaja sa se prezinte, la fiecare termen fixat, in fata oamenilor legii. A fost, intr-un fel, prima gafa, bulgarele de zapada care a plecat din varful muntelui, crescand apoi, amenintator, pana la semnalul de alarma de mai zilele trecute. Cautat, pentru a fi adus in fata instantei, Omar Hayssam nu a mai fost de gasit. Invocand nevoia unui "tratament naturist", la o clinica de pe Valea Prahovei, el a disparut, precum magarul in ceata, punandu-i pe jar pe cei care ar fi trebuit sa stie, la orice ora din zi si din noapte, unde se afla vicleanul Hayssam. Dupa mintea romanului cea de pe urma, acestia s-au intrebat daca tratamentul acesta "naturist" nu are, cumva, iz de strainatate. Sanatoriul indicat nici nu exista. Spitalul unde sperau sa-l gaseasca nu are vreun pacient cu numele de Hayssam. La randul lor, avocatii se fac ca nu stiu nimic despre clientul lor, disparut precum camforul. Sunt oameni cu functii care sunt siguri ca Hayssam a parasit tara. Abia acum se intreaba unii de ce n-a fost lasat acolo, dupa gratii, unde-i este locul?! Mai ales ca existau si precedentele numite Ioana Maria Vlas, cehul Frantisek, Priplata, alte cazuri, care ar fi trebuit sa le dea de gandit! E usor, e simplu sa exclame unii: "Asta-i Justitia statului roman!" trebuie vazut ce si (mai ales) cine trage sforile din spatele ei, punand-o intr-o postura jenanta. Au cazut deja primele capete: demisiile domniilor Radu Timofte, director al SRI, Ghe