S-a spus aproape totul despre spectacolul fotbalistic desfasurat in Germania, dar aproape nimic despre spectacolul oferit de suporteri. O sarbatoare gigantica, la care reporterul nostru a asistat in direct.
La cinci si jumatate dimineata, aud ca prin vis un mars la trompeta si simt un brat puternic scuturandu-ma. Deschid cu greu ochii, ma uit imprejur si incerc sa imi dau seama unde sunt. Nimic nu-mi pare insa cunoscut, doar rucsacul pe care il zaresc sub cap, pe post de perna. In clipa urmatoare, aud o voce in surdina care anunta mecanic: "Frankfurt!", si incep sa ma dezmeticesc: conductorul, alergand din vagon in vagon, nu mai pridideste sa trezeasca un tren intreg de tineri adormiti care merg la Campionatul Mondial de fotbal din Germania. In cateva minute suntem cu totii pe peron si ne urnim din loc, unii in tacere, altii cu surle si trambite. Cele doua ore de somn prinse in noaptea asta pe tren, de la Koln la Frankfurt, devenisera norma de odihna din ametitorul periplu care avea sa ma poarte prin toata Germania, timp de aproape o luna.
Sunt venita la Cupa Mondiala, si pe langa meciurile care se deruleaza intr-un ritm nebunesc, incerc sa urmaresc, in detaliu, si campania fanilor, ajunsi aici cu milioanele, de pe cele cinci continente. La Frankfurt, in dimineata zilei de 21 iunie, gara avea sa se transforme, pana la ora micului dejun, intr-o parada de portocaliu si albastru, culorile Olandei si Argentinei, echipele care urmau sa-si dispute in acea seara una din cele mai asteptate partide din faza grupelor.
"Vamos, vamos, Argentina"
Sunt 12 stadioanele care gazduiesc Cupa Mondiala, si fanii trebuie sa bata sute de kilometri pentru fiecare meci, urmandu-si echipele favorite, care joaca fiecare partida in alt oras. "Am harta trenurilor nemtesti inscrisa in minte pentru eternitate", imi spune un american, care decisese in ultima
