Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CSAT discuta astazi despre noii sefi ai serviciilor secrete

Publicat in Romania Libera, luni 24 iulie 2006 ·

Situatia creata prin plecarea lui Timofte si Fulga de la conducerea SRI, respectiv SIE a deschis partidelor apetitul pentru negocieri. Potrivit deputatului PNL Eugen Nicolaescu, care ocupa si functia de ministru al Sanatatii, liberalii au chiar cate trei propuneri pentru cele doua functii. Refuzand sa faca cunoscute nominalizarile, Nicolaescu a declarat ca PNL are aceste trei propuneri de mai mult timp, inca de cand se astepta ca presedintele Basescu sa-i schimbe pe sefii SRI si SIE mosteniti de la regimul anterior. "Propunem apolitici sau oameni a caror incarcatura politica nu conteaza", a comentat Nicolaescu. Convins ca prin demisia sefilor serviciilor secrete "avem o criza importanta in ceea ce priveste securitatea nationala", Eugen Nicolaescu a declarat ca PNL si-ar dori ca ocuparea celor doua posturi sa se faca in paralel cu modificarea legislatiei privind securitatea si apararea nationala. Daca liberalii au nu una, ci cate trei propuneri pentru functiile de directori ai SRI si SIE, democratii s-au aratat mai rezervati. Mergand pe linia lui Basescu, liderul PD, Emil Boc, a atras atentia colegilor din PNL ca directorii serviciilor secrete pot fi numiti numai de seful statului. "Nu exista nici un fel de prevedere in protocolul Aliantei PNL-PD cu privire la nominalizarea sefilor serviciilor secrete, pentru ca aici avem prerogative constitutionale clare: presedintele propune si Parlamentul voteaza", a precizat Boc. Desi, neoficial, si la nivelul PD s-au avansat diverse propuneri pentru cele doua functii de la SRI si SIE, printre cei nominalizati fiind Claudiu Saftoiu, Mihai Stanisoara sau Sorin Frunzaverde, liderii democrati s-au grabit sa nege aceste informatii. In acest sens, vicepresedintele Cezar Preda a declarat ca "PD nu a avut, nu are si nu va avea interes" pentru ocuparea posturilor de director al SRI si SIE. Totodata, el a taxat si propunerile liberalilor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum 25 minute
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Instanța supremă ar putea pronunța decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea în dosarul Gala Bute

Ziare.com acum 37 minute
Instanţa supremă ar putea pronunţa, joi, 12 decembrie, decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, pentru 12 decembrie, pronunţarea unei decizii pe cererea dep

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 40 minute
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 11 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 2 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Meta, TikTok şi Google vor fi obligate să plătească pentru ştiri din Australia. Care va fi taxa pe care giganții tech o vor achita editorilor

Libertatea acum 49 minute
Platformele digitale vor fi obligate să plătească o taxă pentru ştirile australiene, indiferent dacă încheie sau nu noi acorduri cu editorii, împiedicând companii precum Meta să ocolească codul de negociere pentru presă, informează ziarul The Guardi

Washingtonul a anunţat prima retragere israeliană din Liban după încetarea focului

News.ro acum 3 ore
Forţele israeliene au efectuat o "retragere iniţială" dintr-o localitate din sudul Libanului şi au fost înlocuite de soldaţi libanezi, în conformitate cu acordul de încetare a focului dintre Israel şi Hezbollah, a anunţat miercuri Comandamentul cent

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 24 minute
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°