"Sa dea Europa o lege care sa faca Romania cum a fost odata, inainte de comunism!"

Costica Nedelcu e un crescator de oi de sub codrii Vrancioaiei. Mic de statura, inca iute la pas, cu toate ca a trecut de 74 de ani, munceste in gradina, culege fructele verii si isi administreaza stana urcand la munte de cateva ori pe sezon. Nu mai are oi multe: vreo 30, fata de 300, cate avea "pe timpuri". Cand isi aminteste de anii aceia, lacrimeaza. Nu e un nostalgic al regimului comunist, dar nu poate uita randuielile de atunci, cand ciobanul sau stapanul de oi si de stana era respectat si bine recompensat de stat pentru munca lui. Sa fi vrut sa cresti oi si vite, sa fi vrut sa-ti maresti septelul, sa fi tinut sa-ti faci putina avere de pe urma berbecutilor si junincilor, ca statul abia astepta sa te ajute! Muntii erau albi de turme, satele de pe Valea Putnei cresteau mai multe oi decat intreg judetul. Atat cat permitea ideologia vremii, in anii 70, s-a creat o infrastructura rurala favorabila oierilor si vacarilor. Ajutoare, prime in functie de calitate, nutreturi, credite de la Banca Agricola, colectarea sistematica a laptelui, lanei si branzei, stimularea asocierii libere in zonele de munte (diferita de asocierea fortata din C.A.P.-uri), respectarea termenelor de plata, respectarea contractelor - iata facilitati la care crescatorii de animale din ziua de azi, cati mai sunt, nici nu indraznesc sa viseze. Muntele era viu, pasunile erau fertilizate cu gunoi de grajd, stanele erau subventionate cu carton pentru acoperisuri, cu scanduri pentru pereti, cu nutreturi pentru magarusi, cu sare pentru oi, cu malai pentru mamaliga ciobanilor. Cate mai sunt din toate acestea? Cum isi manifesta statul de azi prezenta intr-un domeniu considerat strategic pentru tara, acum, in pragul integrarii europene? Care e starea ciobaniei in anul de gratie 2006? Sunt intrebari la care Costica