Zece detinuti „cuminti“ din Penitenciarul pentru Minori si Tineri din Craiova au fost vineri la manastire. Nu sa imbrace haina monahala, ci pentru a se reculege intre zidurile sfinte, pentru a se ruga, pentru a gusta din bucatele simple, dar indestulatoare, si nu in ultimul rând pentru a face curatenie atât in sufletele lor, cât si in gradinile si cimitirul vechii asezari. Au plecat dis-de-dimineata, dupa micul dejun. S-au incolonat in curtea penitenciarului, frematând de nerabdare. Aveau sa paraseasca - inca o data - zidurile reci si groase ale inchisorii. Mergeau la „munca si rugaciune“, cum le spusese doamna Adriana, femeia care le poarta de grija inca din primele zile in care au ajuns dupa gratii. Adica intr-un loc sfânt, o manastire veche, unde sa-si petreaca liberi aproape o zi intreaga. In miez de iulie, când arsita verii le secatuia si mai mult sufletele si trupurile ferecate in celule, ei aveau sa „evadeze“. Nu pentru multa vreme, ce-i drept, dar suficient cât sa traga in piept o gura de aer proaspat, de speranta, de curaj. Aveau sa se roage fierbinte pentru iertarea pacatelor si pentru o viata mai buna, aveau sa se infrupte, in racoarea ierbii, nu din mâncarea cu gust metalic, acru, ci din bucatele pregatite de maicute, care, stiau ei, erau cele mai gustoase din lume. Si aveau sa munceasca. Nu in atelierele neprietenoase ale penitenciarului, ci in locuri sfinte pe care le-a strabatut cu vitejie insusi Mircea cel Batrân! Aveau sa traiasca deci o zi minunata, asa cum de putine ori le-a fost dat sa aiba de când soarta i-a aruncat in puscarie. „Aceasta este a doua actiune organizata de noi anul acesta la Manastirea Jitianu. Ceea ce fac detinutii aici este mai mult o actiune de suflet decât munca fizica bruta, e vorba de milostenie. Baietii vin sa ingrijeasca niste locuri vechi si un cimitir in care se odihnesc oseminte ale unor oameni ai caror descendenti au di