Intr-un moment in care extraordinarele servicii secrete romanesti isi pierd sefii oficiali si isi fac praf imaginea si asa jalnica, era cazul sa le fie aratata pisica si ziaristilor.
E ca un meci in care mingile de gol vin de la cei care au dosarele. Ne-au dat un politician Felix, si un ziarist, Max. Sa zicem, un scor de 1:1 mincinos. Daca maine ar veni sfarsitul lumii, concluzia din acest moment ar fi una falsa.
Meciul nu e numaidecat intre ziaristi si politicieni, ci intre cei care vor sa afle si cei care vor sa ascunda. Primii sunt mai degraba idealisti, ceilalti mai degraba proprietari de casute postale in paradisuri fiscale.
Dar n-ar trebui sa avem nicio problema atunci cand le vine randul ziaristilor. Mi se pare important sa stiu impreuna cu cine imi suflec manecile dimineata si cui ii spun la revedere seara, dupa ce paginile ziarului au plecat catre cititori. Tot asa cum si pentru cititori e important sa aiba incredere in cei pe care ii citesc sau ii asculta la radio ori la televizor.
Ceea ce trebuia facut in 1990 poate incepe si acum. Niciodata nu e prea tarziu pentru adevar, desi am pierdut atata vreme. Niciodata nu e prea tarziu pentru adevarul intreg. Iar adevarul intreg nu inseamna doar pacatele lui Carol Sebastian (care le-a stat in gat multor nemernici).
Atunci cand il punem la zid pe Carol Sebastian, trebuia sa-i fi scos deja in piata publica pe cei care l-au impins sa semneze acel nenorocit de angajament.
Si pe cei care au adunat toate aceste file compromitatoare si le-au tinut la dospit, si le-au scos acum pe taraba. Dar acum e doar o vreme in care se pun stampile pentru mai tarziu.
Se seamana deruta pentru a se castiga timp. E cel mai bun semn al unui moment extrem de delicat. Suntem manipulabili si acum, ca in decembrie 1989, ca in primavara lui 1990. Aceiasi securist
