O veche legenda vikinga spune ca in noaptea dintre 24 si 25 decembrie oamenii pot sa vorbeasca cu animalele. Nu se stie daca vreun taran a incercat vreodata sa vorbeasca cu vaca lui sau daca magarul i-a raspuns ciobanului la intrebarile puse. Ceea ce este sigur si este recunoscut oficial de stiinta e faptul ca animalele vorbesc intre ele o limba clara, pe care din pacate n-are cine sa ne-o traduca sau pe care adesea n-o auzim.

Limba animalelor nu se compune din vocale si din consoane, ci din tonuri si sunete. In loc de cuvinte, ele folosesc intensitati diferite ale aceluiasi sunet, cam cum se intampla cu limba chineza, in care un sunet intonat diferit poate semnifica 4 sau 5 cuvinte deosebite. Tonurile profunde, la animale, semnifica agresiunea, tonurile inalte - bucuria. Vom ajunge oare vreodata sa ne intelegem cu elefantii sau cu delfinii? Nu, din pacate! Ne lipsesc organele de simt cu care am putea intelege limba animalelor. Urechea omeneasca percepe tonuri numai intre 20 si 20.000 de herti, deci nici ultrasunetele (frecventa pe care se desfasoara dialogul delfinilor), nici infrasunetele (pe care se poarta dialogul elefantilor). In schimb, cu putina atentie, am putea sa le invatam limbajul corpului. De exemplu: urechile ridicate la elefant reprezinta agresiunea.

Dar oare animalele de casa, atat de iubite si alintate de om, isi recunosc numele, atunci cand le chemam? Lingvistul Mark Feinstein sustine ca da: "Pisicile, cainii si caii reactioneaza la sunete, fara sa stie insa ca ele sunt numele lor. O pisica, de pilda, reactioneaza la fel, indiferent daca ii spui Miti, Piti sau Tuti. Important e ca sunetele cu care o chemi sa fie apropiate".

Cateva descoperiri de ultima ora legate de limbajul animalelor sunt uluitoare. De pilda: s-a stabilit ca melodiile cantate de balene sunt fie sfaturi muzicale date de mame puilor lor, fie cantece de dragoste